În iunie 2010, Traian Băsescu mai acorda guvernului Boc încă 60 de zile necesare implementării măsurilor de austeritate dictate de FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană. La începutul lunii septembrie, acelaşi Traian Băsescu, prin vocile prezidenţiale Elena Udrea, Sulfina Barbu ş.a., cerea guvernului Boc depunerea mandatului. Era primul semn că preşedintele era dispus să renunţe la serviciile lui Emil Boc, a cărui prestaţie a prăbuşit partidul în sondaje.

Atunci, prim-ministrul a întors jocul venind cu varianta remanierii. Au zburat din guvern Berceanu şi Videanu, neiubiţi de Băsescu, dar şi Sebastian Vlădescu, omul preşedintelui. În total, au fost remaniaţi şase miniştri, locul lor fiind luat - şi aici a dat Boc lovitura - de oameni din provincie, impuşi de mogulii locali ai PDL. Astfel, Emil Boc şi-a salvat postul de premier, lărgindu-şi baza de susţinere în partid.

Tot atunci s-a abandonat definitiv calendarul alegerilor interne din PDL, ce preced în mod necesar şi logic Convenţia Naţională - denumită aşa după model american, în loc de congres. S-au preferat, de către Emil Boc şi, de-acum, camarila sa, o serie de reconfirmări ritualice în funcţie ale preşedinţilor de organizaţii judeţene. S-a aplicat în viteză şi cu mare succes principiul leninist al centralismului democratic, conform căruia deciziile în partid se iau de un grup restrîns de „revoluţionari" sau „activişti" de profesie şi se execută, întocmai şi la timp, de marea masă a membrilor. Aşa-numitele conferinţe de alegeri nu au fost decât formule ritualice menite a consfinţi deciziile iluminaţilor din partid!

Trebuie observat că PDL aproape şi-a încheiat aceste alegeri judeţene (fără a se face înainte alegeri la nivel de comune, oraşe, municipii şi circumscripţii electorale, după cum prevăzuse Biroul Politic Naţional în primăvara lui 2010!) şi, cu excepţia Hunedoarei, peste tot au fos