Laptele a ajuns un produs de lux pentru mulţi români după ce preţul unui litru aproape s-a dublat în ultima jumătate de an, ajungând acum să se vândă în supermarket chiar şi cu 5 lei.
Majorarea preţului are mai multe cauze, cele mai importante fiind adaosul comercial foarte mare aplicat de magazine, majorarea TVA-ului, lipsa organizării fermierilor, creşterea preţului carburanţilor. Din toate aceste cauze s-a ajuns în situaţia ca preţul unui litru de lapte să crească de câteva ori de la poarta fermei până la raftul magazinului. Fermierii spun că nu au mai mărit preţul din 2009 şi că ei vând şi acum procesatorilor litrul de lapte tot cu aproximativ un leu.
Sursa: INS
Pe de altă parte, procesatorii spun că ei plătesc preţul corect pentru un litru de lapte şi că au cheltuieli suplimentare care determină creşterea preţului final. Astfel, la preţul de un leu - 1,2 lei plătit de fermier pentru un litru de lapte, se adaugă cheltuielile cu transportul, analizele efectuate pentru verificarea calităţii laptelui şi cheltuielile cu procesarea. Astfel, de la poarta fabricii, laptele pleacă în general cu un preţ dublu faţă de cel primit de fermier. Comerciantul adaugă însă o nouă majorare de preţ, astfel că la magazin se ajunge la o nouă dublare de preţ, cumpărătorul putând achiziţiona un litru de lapte cu peste 5 lei.
„Profitul acesta se duce spre zona comercială. Costul în coşul zilnic asupra consumatorului este formidabil. Şi el nu este relaţionat cu producătorul. Hipermarketurile îşi permit să ridice atât de mult preţurile, pentru că la noi nu se iau măsurile care trebuie. Este o lege de bune practici cu produsele alimentare, dar nu se aplică”, este de părere ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără.
Mai puţin de un sfert din lapte ajunge la procesare
Problema pe piaţa laptelui din România este, şi de această dată, productivitatea sc