Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conflictele din Libia şi Iran vor afecta exporturile de miei

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 6 aprilie 2011 ·

Ciobanii din zona Bran se tem că anul acesta vor vinde mai puţine capete la arabi, însă speră să obţină o cotă mai bună pe piaţa europeană. În acest sens, asociaţia crescătorilor de ovine face demersurile necesare pentru excluderea intermediarilor din lanţul exporturilor. Un miel de export se îngraşă până la 30 de kilogramne şi este vândut cu 250 de lei.

De îndată ce iarba încolţeşte pe dealuri, ciobanii din zona Branului se pregătesc de transhumanţă. Mieii sunt încă mici şi încă înţarcă la oi, iar ciobanii continuă să le dea furaje pentru a-i face mari şi graşi. În timp ce micii producători se pregătesc să sacrifice animalele de Paşte, ciobanii cu mii de oi se păstrează pentru o afacere mai profitabilă: exportul mieilor. „Momentan încă nu ştim exact câţi o să dăm, dar cam 500-600 de miei dăm anual la export. În general, exportăm spre Arabia, Europa. Nu prea ştim exact că noi îi dăm la negustori, care vin îi târguiesc, discutăm cu ei preţul, apoi îi ia de la noi şi îi duc”, a declarat Şerban Enescu, crescător de oi.

600 de animale de la un singur cioban

Oierii braşoveni exportau cel mai de în ţările arabe, unde populaţia e mare consumatoare de carne de oaie. Din cauza conflictelor civile din Libia şi Egipt, exporturile ar putea să fie în acest an considerabil reduse. „E posibil să ne afecteze preţul. Mă gândesc că nu o să mai cumpere multă marfă, iar dacă nu cumpără mai mult, şi preţul va scădea. Noi de obicei nu-i dăm la Paşte, ci după sărbători, pe 20 mai, la înţărcat. Apoi toamna, când coboară de pe munte”, ne spune tehnicianul veterinar Enescu.

Vor export direct

În schimb, crescătorii de animale speră la o creştere a vânzărilor pe pieţele europene, precum Anglia. Mieii sunt vânduţi în general, vii, la o greutate de 30 de kilograme, prin intermediari. Aceştia îi ţin în carantină în România 30 de

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 41 minute
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum 28 minute
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 41 minute
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 42 minute
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 58 minute
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 16 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 4 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 3 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 3 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°