PSD e foarte aproape de a stabili un nou record în ceea ce priveşte imaginea de partid corupt: ar putea deveni primul partid postdecembrist care va avea ca membru un senator care se întoarce în Parlament după un an de puşcărie.
Cătălin Voicu, acuzat de procurori că a încercat să mituiască nişte judecători ai Curţii Supreme, e la un pas de a fi eliberat din arest preventiv. Iar Victor Ponta nu dă nici un semn că ar vrea să-l excludă pe Voicu din PSD, deşi, recent, s-a grăbit să-l dea afară din partid pe Adrian Severin, suspectat de fapte de corupţie pe care unii le-ar putea considera mult mai blânde. Dacă va fi eliberat, Cătălin Voicu se va putea întoarce la Senat ca membru al grupului senatorial PSD, condus de Ilie Sârbu, socrul lui Victor Ponta, scrie cotidianul Puterea.
După un an de arest preventiv, senatorul Cătălin Voicu ar putea fi eliberat sub control judiciar. În tot acest timp de detenţie, el a fost în permanenţă membru al PSD Bucureşti, organizaţie condusă de prietenul său, Marian Vanghelie. Şi sunt şanse mari ca Voicu să rămână în continuare membru de partid. Pentru că PSD nu dă nici un semn că ar vrea să-l excludă. Colegii lui Voicu de la PSD Bucureşti confirmă că el face în continuare parte din partid. Mai mult, social-democraţii spun că nu s-a pus niciodată problema ca el să fie exclus. Iar dacă nu a fost exclus când a fost arestat, ar fi ilogic să fie exclus acum, când este eliberat.
Radu Moldovan, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat, pentru Puterea, că senatorul Voicu nu mai e mebru al partidului, fiind suspendat în urmă cu un an, când s-a decis arestarea sa. Rugat să comenteze de ce nu a fost şi exclus, aşa cum s-a întâmplat cu europarlamentarul Adrian Severin, Moldovan a evitat răspunsul. „Domnul Voicu este suspendat din partid. Şi, conform statutului, fiind suspendat, el nu mai este membru PSD. Dacă vreţi să faceţi comparaţi