Jucătorii de la CFR Cluj vor avea ocazia să-şi spele din păcate printr-o victorie, joi, contra colegei feroviare din Liga I, Rapid Bucureşti.
Sezonul 2010-2011 este unul de uitat pentru CFR Cluj, actuala campioană a României. Elevii lui Alin Minteuan sunt doar o umbră a jucătorilor care au câştigat şapte trofee în trei ani, iar cu 10 etape înainte de finalul cam-pionatului CFR se află mai aproape de retrogradare decât de primul loc. Ultimul eşec, 1-2 cu Pandurii Târgu-Jiu, l-a supărat la culme pe Minteuan, care şi-ar fi dorit o echipă a doua unde să-şi trimită jucătorii să evolueze. Ruşinea pe care, conform antrenorului CFR-ist, jucătorii trebuiau să o simtă după partida de la Târgu-Jiu poate fi eliminată printr-o victorie, joi, împotriva celor de la Rapid Bucureşti. Pe lângă reabilitarea faţă de suporteri, meciul de pe stadionul "Dr. Constantin Rădulescu" are o însemnătate mare şi în lupta pentru un loc de Europa League.
„Muri", din nou pe teren
Clujenii sunt la cinci puncte în spatele unui pluton de patru echipe care se bat pentru Europa, iar o victorie asupra Rapidului, o formaţie din acel grup, i-ar apropia de acea zonă. În schimb, o înfrângere ar menţine supărarea în Gruia, dar ar putea-o depărta pe CFR la opt puncte de noul obiectiv al sezonului. "Suntem într-o situaţie dificilă în clasament şi încercăm să ieşim de aici cu o victorie împotriva Rapidului. Oricum, trebuie ca jucătorii să evolueze altfel, pentru că joacă la campioana României, iar aici trebuie să câştigi atunci când intri pe teren. Totuşi, nu cred că este un sezon ratat şi ne putem reveni", a declarat Minteuan, într-o ultimă încercare de a-şi mobiliza jucătorii pe acest final de campionat. Tehnicianul ardelenilor poate conta la meciul de joi pe cel mai în formă jucător din lot, internaţionalul Gabriel Mureşan, dar trebuie să se descurce în continuare fără Roberto de Zer