Fostul conducător al Ştiinţei, Dinel Staicu, e căutat pentru a petrece următorii 7 ani în închisoare
Patron al Craiovei între 2002 şi 2005, Dinel Staicu va petrece 7 ani în închisoare pentru complicitate la falimentarea Băncii Internaţionale a Religiilor. Curtea de Apel Bucureşti, prin hotărîre definitivă, a redus cu 5 ani pedeapsa iniţială de 12 ani, iar fostul conducător al Universitatea a fost dat ieri în urmărire naţională: poliţiştii nu l-au găsit nici la domiciliul din Bucureşti, nici în Craiova!
Suporterii olteni nu vor uita niciodată perioada Staicu, în care juveţii au retrogradat pentru prima oară în Liga a 2-a, după 41 de sezoane consecutive în primul eşalon. În aceeaşi măsură, vor rămîne memorabile episoadele care l-au consacrat pe Dinel în galeria celor mai controversaţi şi extravaganţi oameni din fotbal.
Ciudăţeniile lui Staicu
- primii bani i-a făcut în adolescenţă, furînd cîini pe care îi "cosmetiza" şi îi vindea ca fiind de rasă, cu 35 de lei bucata. A continuat ca hoţ de porumbei şi fotograf la înmormîntări şi nunţi
- a păzit, patrulînd ca miliţian în perioada comunistă, casa în care avea să locuiască după '89, fosta reşedinţă Ceauşescu la Craiova
- refuză să mai mănînce gogoşi, desertul preferat, de teamă ca lumea să nu creadă că nu are gusturi culinare rafinate
- în 2002, visînd la o lovitură de imagine, a vrut să-l transfere pe Paul Gascoigne, însă acesta nu a ajuns pe "Oblemenco", ci într-o clinică de dezalcoolizare
- a adus o serie de senzaţionale "inovaţii" în fotbal: construirea de vestiare în aer liber pentru ca fotbaliştii să se oxigeneze în pauză şi schimbarea poziţiilor între atacanţi şi fundaşi în timpul meciului, după cum obosesc
- în 2003 şi-a anunţat candidatura la Primăria Craiovei, din partea Forţei Democrate. S-a retras din cursă, renunţînd şi la ideea de