Am crezut, o bucată de timp, că mugurii neo-feudalismului care stau să spargă coaja subţire şi contrafăcută a capitalismului nostru sferto-democratic reprezintă un fenomen local, expresie a neputinţei de structurare instituţional-raţională, numită eufemistic la noi "originalitate". Sunt obligat să-mi revizuiesc opiniile! Setea de feudalism, mai ales de "luminile" şi "soluţiile" politice ale perioadei Evului Întunecat este mult mai larg răspîndită. Iar simbolul ei cel mai puternic rămîne rugul. Adunătura aceea bine organizată de lemne groase şi vreascuri, căreia i se dădea foc în piaţa publică, nu înainte, însă, de a pune deasupra, ca un fel de "ornament", pe osînditul găsit vinovat de erezie, legat cu frînghii groase de stîlpul cel gros al ispăşirii: femeie, bărbat, copil, animal! Ba, chiar şi obiecte, iar dintre ele cărţile, cu predilecţie. Pentru mine, "condamnarea" şi "executarea" cărţilor reprezintă cea mai absurdă formă de prostie pe care oamenii au exhibat-o vreodată public. Cea mai tembelă încercare de a distruge forţa imaterială a ideii, a judecăţii, a îndoielii sau a întrebării pe care mintea iscoditoare a cărturarului a formulat-o. Cu toate acestea, nici în era Guttemberg şi, iată, nici în cea a internetului, gestul de a da foc unei cărţi nu a fost şters din repertoriul prostiei omeneşti. Asta, şi pentru că el are de a face nu doar cu ideile, ci şi cu jocul mult mai dur şi mai corupător al puterii: exprimă voinţa-îndemn împinsă dincolo de orice limite raţionale, de a distruge total şi fără milă adversarul, al cărui simbol este cartea cu pricina. Autodafeurile naziste topind imense ruguri de cărţi "impure rasial" rămîne imaginea simbol a nemărginirii de iraţional la care împinge corupţia puterii. Din păcate, ulterior, gestul avea să fie repetat şi pe celelalte continente ale lumii; în America ceremoniilor private ale unor organizaţii rasiste, cum este cazul