Formaţia constănţeană a coborât pe locul 5 în Seria I
După ce a încheiat turul cu un bilanţ neaşteptat de bun pentru o nou-promovată, având doar trei înfrângeri, divizionara secundă FC Viitorul Constanţa are un start de retur mai slab, ajungând la -1 în clasamentul „adevărului" după înfrângerea cu CS Otopeni.
După eşecul de pe terenul liderului neînvins al eşalonului secund, Ceahlăul, formaţia pregătită de Cătălin Anghel a mai primit o lovitură, de data aceasta pe teren propriu, de la CS Otopeni, înregistrând astfel prima înfrângere acasă din acest sezon. Oaspeţii au început mai bine partida de la Ovidiu şi au reuşit să deschidă scorul după doar opt minute de joc prin Cristea, care a şutat puternic din afara careului învingându-l pe portarul Popa. Şocul golului primit încă din debutul meciului s-a resimţit în jocul constănţenilor, nereuşind să-şi creeze ocazii importante la poarta ilfovenilor. Oaspeţii, în schimb, au continuat să atace, iar în minutul 24 Lucian Pârvu, scăpat spre poarta constănţenilor şi a şutat imprecis dintr-o poziţie favorabilă. Jucătorul celor de la Otopeni s-a revanşat însă cu opt minute înainte de pauză, dublând avantajul, după ce Ninu a intervenit greşit la o centrare de pe partea dreaptă.
Cristocea, al doilea penalti ratat cu Otopeni
După pauză, Viitorul a avut şansa să reducă din diferenţă, după ce arbitrul întâlnirii a dictat lovitură de la 11 metri pentru constănţeni, în urma faultului în careu al lui Claudiu Dumitrescu asupra lui Cristocea. Mai mult, jucătorul oaspeţilor a fost eliminat, acesta fiind în momentul faultului în poziţie de ultim apărător. Acelaşi Cristocea a repetat însă episodul din meciul tur, ratând penaltiul după ce a trimis peste poartă. În jocul de la Otopeni, veteranul constănţenilor a trimis în bară tot de la punctul cu var, în prelungiri. Echipa patronată de Gheorghe Hagi a reuşit să înscrie î