România a realizat eforturi considerabile, dar, din punctul de vedere al Franţei nu s-a ajuns încă la final de drum în privinţa îndeplinirii condiţiilor de aderare la spaţiul Schengen, a subliniat marţi ministrul de externe francez, Alain Juppe, într-o întrevedere pe care a avut-o la Paris cu Teodor Baconschi.
Există anumite condiiţii care trebuie îndeplinite. Salut eforturile care au fost făcute, măsurile care au fost luate în domeniul justiţiei, considerăm că mai sunt progrese de ndeplinit şi vom lucra la acest lucru pe de o parte, îmbunăţind informaţia bilaterală şi, apoi, în cadru european, a explicat Alain Juppe, după întrevederea de la Paris cu omologul român, Teodor Baconschi.
România este de acord că dosarul Schengen are şi o componentă bilaterală, a spus, la rândul său, ministrul român, care a menţionat că România vrea să coopereze cu toţi experţii francezi pentru a avea informaţii complementare privind progresele în implementarea acquis-ului Schengen, în timp real.
Trebuie arătat în mod deschis tot ce rămâne de corectat, a subliniat Baconschi.
Nu există nicio ambiguitate pentru noi. România are vocaţia de a se alătura spaţiului Schengen - de îndată ce toate condiţiile de aderare vor fi îndeplinite şi noi susţinem România în acest sens, a asigurat ministrul francez de externe, la finalul discuţiilor, potrivit NewsIn.
Mai avem de lucru pentru ca ansamblul condiţiilor indispensabile să fie îndeplinite şi vom depune eforturi în cadru european pentru a avansa cât mai curând posibil, a arătat şeful diplomaţiei de la Paris, într-o aluzie evidentă la Mecanismul de Cooperare şi Verificare, ce priveşte reforma justiţiei şi lupta anticorupţie din România.
Întrebat care sunt criteriile pe care trebuie să mai le îndeplinească România pentru aderarea la Schengen, ministrul Alain Juppe a evitat un răspuns detaliat, dar a sub