In cadrul Comisiei Judetene de Fond Funciar (CJFF) de ieri, au fost analizate mai multe dosare de retrocedare. Forul in cauza a validat cererea parohiei Pogorarea Sfantului Duh, din comuna Valea Lupului, pentru un teren arabil in suprafata de sapte hectare.
Cand a venit vorba de solicitarea lui Mihai Sturdza, mostenitor al familiei princiare Sturdza, membrii comisiei au amanat cererea pentru alta sedinta, pentru a cere clarificari referitoare la continutul actelor din dosar. Membrul familiei Sturdza a revendicat o suprafata de 70 hectare de teren arabil, situata in comuna Cristesti.
Nu in ultimul rand, Primaria comunei Aroneanu a solicitat CJFF punerea in posesie a unei suprafete de 70 hectare de teren forestier. Solicitarea a fost facuta direct de primar, Benoni Moruzi. Ea a fost amanata pentru ca reprezentantii Directiei Silvice din comisie vor sa verifice amplasamentul respectiv.
La finalul sedintei, reprezentantii Prefecturii au precizat ca dosarele sunt solutionate destul de greu, numarul lor fiind in scadere de la sedinta la sedinta.
In cadrul Comisiei Judetene de Fond Funciar (CJFF) de ieri, au fost analizate mai multe dosare de retrocedare. Forul in cauza a validat cererea parohiei Pogorarea Sfantului Duh, din comuna Valea Lupului, pentru un teren arabil in suprafata de sapte hectare.
Cand a venit vorba de solicitarea lui Mihai Sturdza, mostenitor al familiei princiare Sturdza, membrii comisiei au amanat cererea pentru alta sedinta, pentru a cere clarificari referitoare la continutul actelor din dosar. Membrul familiei Sturdza a revendicat o suprafata de 70 hectare de teren arabil, situata in comuna Cristesti.
Nu in ultimul rand, Primaria comunei Aroneanu a solicitat CJFF punerea in posesie a unei suprafete de 70 hectare de teren forestier. Solicitarea a fost facuta direct de primar, Benoni Moruzi. Ea a fos