Vice-preşedintele PDL, Valeriu Stoica spune la RFI că e convins că "moţiunea lui Emil Boc va câştiga" alegerile din luna mai din formaţiunea aflată la guvernare. PDL va reuşi "o relansare politică" după Convenţia Naţională. Discuţia despre înlocuirea premierului "nu este oportună", mai afirmă Stoica. "Reformatorii radicali Sever Voinescu, Monica Macovei şi Cristian Preda nu au reuşit să aibă un dialog cu partidul", mai remarcă liderul democrat-liberal.
V.S.: Cred că va fi un moment hotărâtor în evoluţia PDL. Până acum, PDL s-a concentrat pe actul de guvernare, toată această uriaşă muncă de redresare economică a absorbit resursele şi energiile PDL. A sosit însă momentul ca acum să ne concentrăm şi asupra reformei partidului. Convenţia Naţională din mai este punctual de inflexiune, în care PDL va reuşi o relansare politică. Până acum, adversarii, Opoziţia au tot mutat poloitic, e momentul ca la Convenţia Naţională să se producă o mutare importantă, o mutare decisivă din partea PDL, acest lucru se va produce. Sunt sigur că moţiunea care va fi prezentată de Emil Boc, moţiune definitivată de o echipă pe care am coordonat-o va întruni majoritatea partidului şi mai mult decât atât, eu cred că tot partidul se va reuni în jurul acestei moţiuni.
Rep: Dar nu sesizaţi un paradox aici? Pe de o parte, spuneţi că Emil Boc este premierul care scoate România din recesiune, dar pe de altă parte, el riscă să fie înlocuit din postul de prim-ministru. De ce nu este lăsat să savureze acest succes atunci?
V.S.: Nu cred că această discuţie este oportună în momentul de faţă. Câtă vreme premierul îşi asumă răspunderea pe proiecte legislative foarte importante, nu putem să vorbim de o asemenea înlocuire. Indiferent ce se va întâmpla la un moment dat, nu i se va putea contesta lui Emil Boc şi nu i se va putea contesta acestui Guvern meritul de a fi avut fermitate