Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VOCEA BANATULUI Spitalele placebo, pacienţii revoltaţi degeaba şi medicii incompetenţi

Publicat in Adevarul, miercuri 6 aprilie 2011 ·

Într-un spital se tratează boli. Nu se fac servicii sociale şi nu trebuie să fie sinecură pentru medici incompetenţi. Multe dintre spitalele închise erau, de fapt, locuri în care se oferea doar un pat călduţ şi se producea iluzia unui tratament. Lipsite de medici profesionişti şi fără dotări, spitalele erau periculoase pentru bolnavi.

Sute de bănăţeni au protestat la Bozovici, Anina şi Oţelu Roşu după ce s-a anunţat închiderea spitalelor locale. Situaţia nu a fost diferită de cea din alte oraşe mici, din toată ţara. Pentru televiziuni, în special, a fost foarte comod să relateze protestele în sine şi să se lase duse de valul popular de mânie, strigând în cor cu cei care protestau. Imaginile cu pacienţi revoltaţi, dar şi cu cei mutaţi pe targă în alte spitale, au fost ideale pentru spectacol. Circul înseamnă audienţă. Puţini au încercat să gândească dincolo de simpla mediatizare a unui scandal.

Adevărul de Seară Reşiţa a publicat în trecut câteva articole despre situaţia de la spitalul din Oraviţa, unde nu venea niciun medic să se angajeze. Pe unele specialităţi, pacienţii nu mai aveau cum să beneficieze de un serviciu medical. Cel puţin nu de unul care să le rezolve problema.

Un spital trebuie să funcţioneze ca să trateze boli. Spitalele închise erau de fapt altceva, pentru că din lipsa medicilor sau a dotărilor, sau din ambele motive, nu puteau trata boli, altele decât cele pe care le tratezi şi acasă cu ceai şi câteva pastile. Puteau să ofere pacienţilor un pat, căldurică iarna şi iluzia că sunt trataţi.

Unii dintre pacienţii internaţi aici erau viguroşi şi destul de sănătoşi pentru a-şi permite să protesteze ore întregi.

Situaţia nu este roz nici în spitalele mari, unde lipsa banilor face ca tot mai rar să se presteze servicii medicale de calitate. Astăzi televiziunile au mediatizat cazul unei femei care a născut în toaleta unui spita

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 6 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 11 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°