Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rebelii libieni, supăraţi pe NATO

Publicat in Adevarul, miercuri 6 aprilie 2011 ·

Opoziţia susţine că Alianţa reacţionează cu întârziere şi că bombardamentele ei nu sunt eficiente. Liderul Muammar Gaddafi i-a transmis un mesaj preşedintelui american, Barack Obama, după „retragerea“ SUA din agresiunea colonială asupra Libiei.

Opoziţia din Libia i-a reproşat Alianţei Nord-Atlantice lentoarea operaţiunilor aeriene, fapt ce permite forţelor guvernamentale să asedieze oraşul Misrata, aflat în centrul unor lupte dure între cele două părţi în ultimele zile. „NATO ne binecuvântează din când în când cu câte un bombardament ici-colo, dar îi lasă zi de zi pe locuitorii din Misrata să moară. NATO ne-a dezamăgit", a declarat Abdel Fattah Younes, liderul forţelor militare rebele şi fost ministru de Interne al lui Muammar Gaddafi. El a mai declarat că Alianţa reacţionează cu întârziere la informaţiile oferite de rebeli referitor la ţintele ce trebuie bombardate şi nu reuşeşte „să ne ofere ceea ce avem nevoie".

„Dacă NATO nu-şi face treaba bine, vom cere Consiliul Naţional Libian să semnaleze problema la Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite", a avertizat generalul Abdel Fattah Younes, adăugând că Alianţa a devenit o problemă pentru rebeli. Supărarea lui Younes a fost declanşată de pierderea controlului asupra portului petrolier Brega şi de luptele grele din ultimele săptămâni din Misrata. Rebelii libieni nu au niciun motiv de neîncredere în sprijinul pe care-l acordă NATO, a declarat adjunctul comandatului operaţiunilor din Libia, Russell Harding, în replică la acuzaţiile opoziţiei.

Armata e de vină

Contraamiralul Russell Harding a explicat complexitatea operaţiunilor şi a precizat că în acest context este posibil ca în unele zone să fie probleme. „Dar pot să vă asigur că în fiecare oră, zi de zi, suntem atenţi la ce se întâmplă în Libia şi ne asigurăm că protejăm civilii", a declarat Harding.

Ministrul francez de Externe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felix Baumgartner, partenerul Mihalei Rădulescu, a murit

HotNews acum 28 minute
Felix Baumgartner, parașutist austriac în vârstă de 56 de ani, a murit după o săritură în zona italiană Porto Sant`Elpidio, în apropiere de Fermo, transmite La Republicca. Publicația italiană scrie că i s-a făcut rău în timpul unui zbor cu parapanta

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 36 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 4 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 7 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 4 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

16°/23°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°