Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anul acesta, mielul de Paşti nu se cumpără, se fură. Poliţiştii au pus deja ochii pe infractori

Publicat in Alba24, miercuri 6 aprilie 2011 ·

Apropierea Sărbătorilor de Paşti îi determină pe unii dintre cetăţeni să se gândească cu îngrijorare la ce vor aşeza pe masa pascală. Dat fiind faptul că, anul acesta, preţul unei kilogram de carne de miel se anunţă a fi considerabil mai mare, oamenii sunt dispuşi să procure animalele, chiar la limita legii.

Agenţii Postului de Poliţie Valea Lungă au fost sesizaţi, marţi, de către un cetăţean din comună, cu privire la faptul că dintr-o anexă a locuinţei sale a fost sustras un miel. La scurt timp după ce au fost anunţaţi, oamenii legii i-au identificat pe principalii suspecţi: trei tineri în vârstă de 20, 22, respectiv 27 de ani, din comuna Valea Lungă. Aceştia au sustras mielul din curtea imobilului, în cursul nopţii de luni spre marţi. Poliţiştii au constatat că tinerii au sacrificat mielul, pentru a-l consuma la o petrecere organizată de cei trei. Cercetările sunt continuate faţă de suspecţi, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Potrivit aprecierilor crescătorilor de animale, anul acesta, preţul unui kilogram de carne de miel variază între 9 lei şi 15 lei în viu şi 30 de lei kilogramul la carcasă, cu aproximativ 30% mai scump decât anul trecut.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=20791

Apropierea Sărbătorilor de Paşti îi determină pe unii dintre cetăţeni să se gândească cu îngrijorare la ce vor aşeza pe masa pascală. Dat fiind faptul că, anul acesta, preţul unei kilogram de carne de miel se anunţă a fi considerabil mai mare, oamenii sunt dispuşi să procure animalele, chiar la limita legii.

Agenţii Postului de Poliţie Valea Lungă au fost sesizaţi, marţi, de către un cetăţean din comună, cu privire la faptul că dintr-o anexă a locuinţei sale a fost sustras un miel. La scurt timp după ce au fost anunţaţi, oamenii legii i-au identificat pe principalii suspecţi: trei tineri în vârstă de 20, 22, respectiv 27 de ani, din comuna V

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 7 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 5 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 9 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 13 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

24°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°