Cadrele didactice au dreptul la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OG 15/2008, aprobată prin legea 221
ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general privind aplicarea Legii 221/2008 referitoare la creşterile salariale în Educaţie, cadrele didactice având astfel dreptul la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OG 15/2008, aprobată prin legea 221, conform Mediafax. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Galaţi şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Decizia este obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă. Ministrul Educaciei, Daniel Funeriu, a declarat, luni, că prin legea privind salarizarea cadrelor didactice, pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament, salariile vor fi identice cu cele puse în plată în primele luni ale acestui an. El a mai spus că sentinţele judecătoreşti "sunt neunitare" la nivelul României, precizând că acest lucru l-a spus procurorul general, care a formulat un recurs în interesul legii. Ministrul Educaţiei a precizat că, în cazul persoanelor care vor da în judecată după ce va exista decizia ÎCCJ, instanţele se vor raporta la această decizie a ÎCCJ.
Emil Boc: Drepturile salariale ale profesorilor, conform deciziei ÎCCJ, plătite când vor permite resursele
Premierul Emil Boc a spus că decizia ÎCCJ privind creşterile salariale în educaţie va fi respectată, precizând că aceasta se referă la drepturile salariale pentru perioada 1 octombrie 2008 - 31 decembrie 2009, care vor fi plătite când resursele economice ale ţării vor permite. "Am avut o discuţie foarte bună şi concretă cu partenerii şi colegii de la UDMR pe două probleme principale: problema salari