În Coasta de Fildeş, Laurent Gbagbo se agaţă până în ultima clipă de putere într-o capitală în care domneşte haosul. Uniunea Europeană a impus astăzi noi sancţiuni împotriva guvernului său "nelegitim" pentru a grăbi deznodământul. Expresia "a se agăţa până în ultima clipă de putere" îşi are cea mai perfectă încarnare în persoana lui Laurent Gbagbo.

Marţi seară, negociind condiţiile plecării sale, el cerea încă, fapt absolut incredibil, o renumărare a voturile de la alegerile din toamna anului trecut... Avem de-a face deci cu un personaj devenit un caz aproape clinic, de preşedinte care nu se poate dezlipi de scaunul prezidenţial, care nu poate admite ideea că rivalul său cel mai important i-ar putea lua locul. Înainte de a deveni însă simbolul acestui refuz total de acceptare a regulilor democraţiei, Laurent Gbagbo a încarnat, pentru o întreagă generaţie de democrati, ideea de speranţă.

S-ar putea spune că el şi-a jucat infinit mai bine rolul de opozant decât rolul gestionar al puterii. Pentru că înainte de ajunge preşedinte el a fost liderul opoziţiei din ţara sa în condiţiile unei alte dictaturi: cea a lui Felix-Houphouët-Boigny, care a condus Coasta de Fildeş între 1960 şi 1993, deci timp de 33 de ani. Ca opozant, Laurent Gbagbo a avut sprijinul tuturor intelectualilor africani, a fost primit în Franţa ca refugiat şi a fost aclamat de sute de mii de africani peste tot pe unde se deplasa.

Putem vorbi despre o ironie a sorţii acum, când acest om este forţat să cedeze puterea chiar de către francezii care altădată l-au susţinut. Pentru că relaţiile sale cu Franţa au fost strânse şi chiar profunde. În anii celui de-al doilea război mondial el a luptat sub drapel farncez, şi-a făcut studiile la Paris şi a obţinut un doctorat în istorie la Sorbona.

Paradoxal însă, acest om care s-a dorit un specialist în istorie n-a înţeles totuşi nimic di