La finalul lunii aprilie, Adunarea Generală a Acţionarilor trustului de presă Realitatea Media ar putea decide rezilierea contractului cu Asesoft, grup deţinut de Sebastian Ghiţă, sau înlocuirea Consiliului de Administraţie, informează Mediafax.
Consiliul de Administraţie al trustului media a decis, în şedinţa de miercuri, să propună adunării generale a acţionarilor rezilierea contractului cu Asesoft, a declarat Sorin Freciu, preşedintele CA al Realitatea Media.
"Consiliul de Administraţie s-a întrunit legal. Au participat toţi membrii Consiliului de Administraţie şi am decis să cerem adunării generale a acţionarilor rezilierea contractului cu Asesoft", a spus Sorin Freciu, citat de Mediafax.
Această decizie a fost luată cu două voturi "pentru" (Sorin Freciu şi Dragoş Nedelcu) şi o abţinere (Alexandru Iacobescu).
Ghiţă recomandă şi el renunţarea la Consiliul de Administraţie
Sebastian Ghiţă, managerul Realitatea Media, a declarat că Asesoft a făcut o recomandare către adunarea generală a acţionarilor a trustului de presă, ca în cazul în care decide să nu rezilieze contractul cu Asesoft, să schimbe CA al Realitatea.
"S-a votat o recomandare către adunarea generală a acţionarilor de reziliere a contractului cu Asesoft. Şi noi am făcut o recomandare adunării generale a acţionarilor ca, în cazul în care nu se reziliază contractul, să schimbe Consiliul de Administraţie al Realitatea Media. Dacă nu, o să întreprindem noi demersuri să schimbăm Consiliul de Administraţie al Realitatea Media", a declarat Sebastian Ghiţă, citat de Mediafax.
Acesta a adăugat că doar în instanţă poate fi desfăcut contractul dintre Asesoft şi Realitatea Media.
Citiţi şi:
Scandalul de la Realitatea în atenţia CNA - Ghiţă: Avem capacitate de luptă. Asesoft, un grup de 500 de milioane de euro, este cel mai important creditor al g