Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul s-a închis. Ce se va întâmpla cu salariaţii?

Publicat in Buna ziua Fagaras, joi 7 aprilie 2011 ·

Neputinţă, teama de ziua de mâine şi umilinţă. Asta s-a citit pe feţele zecilor decadre medicale de la Spitalul din Victoria care au aflat că nu mai au serviciu şi că e posibil să nu primească nici indemnizaţie de şomaj.Închiderea unităţii spitaliceşti din Victoria a fost un şoc şi pentru personalul spitalului, dar şi pentru edilii locali, care au sperat până în ultima clipă că acest lucru nu se va întâmpla.

Guvernul a cântat prohodul spitalului

După ce săptămâna trecută 59 de pacienţi au fost fie externaţi, fie transferaţi la Spitalul Municipal Făgăraş, acum bate vântul pe holurile instituţiei spitaliceşti „Un pacient trecut de 70 de ani din Veneţia a fost trimis seara la autobuz, a venit omul cu pătura şi perna în mână înapoi la spital de i-am plâns de mila omului şi până la urmă ne-am rugat de cei de la salvare să-l ducă până acasă“, a spus o asistentă.

Marţi, 5 aprilie, atmosfera din unitatea spitalicească din Victoria era una sinistră. Din loc în loc, mai vedeai câte un medic sau o asistentă care circulau buimăciţi, gândindu-se cu frică la ziua de mâine. Este un scenariu de greu de imaginat şi totuşi atât de real. Deşi spitalul din Victoria s-a desfiinţat cu data de 1 aprilie, personalul de aici a aflat acest crud adevăr de abia în data de 5 aprilie. Iar reacţiile au fost pe măsură. Cu ochii în lacrimi, tot personalul a stat în aşteptarea deciziei pe holurile spitalului.

„Sunt plătită cu un salariu minim pe economie, cifră exactă 600 de lei, am doi copii mici acasă şi nu îmi permit să fac naveta la Făgăraş. Mai mult decât atât, am şi rate la bancă şi nu ştiu ce voi face. Sper să ne acorde indemnizaţia de şomaj cel puţin“, „ Lucrez de 16 ani în această instituţie, ca bucătăreasă. Sunt foarte supărată că de 2 luni ne-au dus cu vorba că spitalul nostru nu se va desfiinţa şi uite, acum ne-a pus în faţa faptului împlinit! Mi

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 9 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 6 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 11 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 5 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 8 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor, despre planul fiscal: Vor fi două cote TVA. Rămâne 19%

Mediafax acum 7 ore
„În programul de guvernarea scrie că trebuie să creștem veniturile, ceea ce este și în acordul cu Comisia. Noi avem în acest moment un deficit uriaș și există o procedură de la Comisie împotriva statelor care au depășit un anumit procent de deficit.

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 8 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum 12 ore
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Pete Hegseth: SUA transmit mesaje publice şi private Iranului, prin mai multe canale

News.ro acum 12 ore
Statele Unite încearcă să comunice prin mai multe canale cu oficialii iranieni după atacurile americane asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului, în timp ce preşedintele Donald Trump şi principalii săi colaboratori îndeamnă Teheranul să accepte o

Marius Tucă Show începe luni, 23 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

18°
lun.

18°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

15°
lun.

15°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°