Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biblioteca Centrală Universitară și Televiziunea Română, la licitația manuscriselor lui Cioran

Publicat in Libertatea, joi 7 aprilie 2011 ·

La licitația anunțată pentru azi la Paris, Franța, unde Casa ”Binoche și Giquello” oferă spre vânzare documente și manuscrise ce au aparținut filozofului și scriitorului Emil Cioran vor participa, conform Mediafax, și reprezentanți ai Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) și ai Televiziunii Române (TVR). La licitația anunțată pentru azi la Paris, Franța, unde Casa ”Binoche și Giquello” oferă spre vânzare documente și manuscrise ce au aparținut filozofului și scriitorului Emil Cioran vor participa, conform Mediafax, și reprezentanți ai Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) și ai Televiziunii Române (TVR).

Lotul de manuscrise, documente și fotografii ce au aparținut lui Emil Cioran vor ajunge, în cazul în care vor fi adjudecate de cele două instituții române care participă împreună la licitație, în custodia BCU. În timp ce reprezentanții Bibliotecii Universitare sunt mai interesați de manuscrise, cei ai TVR ar vrea să intre în posesia imaginilor de arhivă și a documentelor filozofului. Unele dintre cele mai scumpe documente sunt manuscrisele "Îndreptar pătimaș", datat 12 martie 1940, evaluat de experți la o sumă sumă cuprinsă între 8.000 de euro și 10.000 de euro sau "Max Stirmer" (nedatat) și "Lacrimi și sfinți" (nedatat), evaluate la 4.000-5.000 de euro.

Printre cele 82 de loturi scoase la,licitație la Hotelul Richelieu din paris se numără caiete manuscrise - "Tragicul cotidian", "Adolescența", Jansenismul", "Pamflet și pamfletar", "Considerațiuni asupra problemei conștiinței la Kant", "Banalitate și transfigurare", "Cartea amăgirilor", "Lacrimi și sfinți", "Schimbarea la față a României" - numeroase cărți poștale și scrisori adresate părinților, o fotografie a lui Cioran așezat, semnată pe verso, diploma de bacalureat datată 5 octombrie 1928, diploma de licență în filozofie și litere datată 23 iunie 1932, un carnet de student emis în Germania pentru an

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum o ora
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 7 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 51 minute
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 8 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Un senator PNL solicită grup interministerial pentru salvarea finanțării autostrăzilor A7 și A8 / ”Fac apel la colegii din Guvern să renunţe la atitudinea drobului de sare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că, până la o decizie definitivă a oficialilor europeni în privinţa finanţării autostrăzilor A7 şi A8, un grup interministerial coordonat de un vicepremier ar trebui

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 6 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Putin nu se lasă intimidat de ultimatumul lui Trump privind încetarea focului în Ucraina: Moscova „nu acceptă ameninţări”

Adevarul acum o ora
Ministerul rus de Externe a declarat joi că Moscova „nu acceptă ameninţări" după ce preşedintele american Donald Trump a anunțat luni că acordă Moscovei 50 de zile pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina sau în caz contrar se va confrunta

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°