Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reghecampf debutează cu stângul pe banca Craiovei: 0-2 cu Pandurii Târgu-Jiu

Publicat in Antena 3, joi 7 aprilie 2011 ·

Pandurii Târgu-Jiu a obţinut o victorie importantă în lupta pentru evitarea retrogradării chiar pe terenul uneia dintre principalele rivale directe. Echipa antrenată de Petre Grigoraş a învins cu 2-0 pe Universitatea Craiova, la primul meci al alb-albaştrilor cu Laurenţiu Reghecampf pe bancă. Golurile gorjenilor au fost marcate de Stromajer şi Lemnaru.

Reghecampf şi-a început mandatul la Craiova lăsându-l pe banca de rezerve pe Florin Costea, o decizie care nu se va dovedi inspirată, pentru că „studenţii” nu au reuşit aproape deloc să ameninţe poarta lui Mingote. Singurul moment de panică pentru goalkeeperul oaspeţilor în prima repriză a venit în urma unui corner la care fundaşii gorjeni s-au bâlbâit, dar nici Prepeliţă, nici David Lopes nu au reuşit să împingă mingea în plasă.

De cealaltă parte, echipa lui Petre Grigoraş a stat excelent în teren, a închis spaţiile şi a fost periculoasă atunci când i s-a ivit ocazia. Prima şansă bună a oaspeţilor i-a aparţinut lui Lemnaru, care a reluat puţin peste poartă după o lovitură de colţ, a doua oportunitate însemnând şi deschiderea scorului. Cardoso a centrat perfect de pe stânga, iar Stromajer l-a învins pe Lung jr. cu o lovitură de cap care s-a dus direct sub bară. Un gol care a venit exact când trebuia, în ultimul minut al reprizei.

La pauză, tehnicianul Ştiinţei a înlocuit un fundaş, Buşu, cu un atacant, Bujor, noul intrat fiind aproape de egalare, însă nu a putut să-l învingă pe Mingote din unghi. Jucătorii Pandurilor au continuat să facă acelaşi lucru ca şi în prima parte, inclusiv să marcheze, prin Lemnaru, care, după ce a plecat dintr-o poziţie de offside, şi-a păstrat sângele rece şi a dus scorul la 2-0.

Nici după primirea celui de-al doilea gol, Craiova nu a reuşit să-şi creeze vreo ocazie importantă şi să pună în pericol în vreun fel avantajul oaspeţilor, care şi-au

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim brut pe țară crește de la 1 iulie

Wall-Street.ro acum 28 minute
Salariul minim va creşte la 3.700 de lei brut, de la 1 iulie, iar facilitatea acordată angajatorilor privind cei 200 de lei scutiţi de taxe va fi păstrată până la finele anului, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, citat de Agerpres. "De la 1 i

UPDATE - Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA / Foarte multe persoane în zonă, Jandarmeria intervenind pentru limitarea accesului în instituţie - FOTO

News.ro acum 51 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. UPDATE - ”Jandarmeria Capitalei asigură permanent paza şi protecţia instituţională a se

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum o ora
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

Avion de mici dimensiuni, aterizat forţat în Miroslava, judeţul Iaşi

Mediafax acum 18 minute
Potrivit ISU Iaşi, aeronava de mici dimensiuni a aterizat forţat în zona sensului giratoriu de la Valea Ursului din comuna Miroslava. În interior se aflau doi bărbaţi, care nu necesită îngrijiri medicale. La intervenţie participă o autospecială de s

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 3 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Rafael Nadal - Alexander Zverev, blockbuster în primul tur la Roland Garros! Cu cine debutează Carlos Alcaraz sau Novak Djokovic

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Spaniolul Rafael Nadal, cel mai mare nume din istorie turneului de la Roland Garros, a avut parte de o tragere foarte grea în primul tur pe zgura de la Paris. Daniil Medvedvev Novak Djokovic Carlos Alcaraz Andy Murray Stanislas Wawrinka

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 37 minute
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 2 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ana Blandiana, recompensată cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru 2024

Press Alert acum 2 ore
Foto: Arhivă Poeta Ana Blandiana, născută la Timișoara acum 82 de ani, a fost recompensată joi cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură pentru anul 2024, informează EFE. Juriul subliniază că, „prin poezia sa nestăpânită, (Ana Blandiana) a da

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

20°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°