Sâmbătă, 9 aprilie, ora 19.30, la Sala Mare a Teatrului Naţional se va juca spectacolul „Zorba grecul” de Nikos Kazantzakis, în regia lui Sorin Misirianţu. Din distribuţie fac parte Nicolae Cristache, Mijai Crăciun, Rodica Baghiu, Iulian Praja, Ion Vântu, Csaba Ciugulitu, Bianca Fărcaş, Ionela Nedelea, Sergiu Marocico, Pavel Alexandru, Luchian Pintea, alături de studenţii UAT. “Alexis Zorba e un grec, de fapt un macedonean, dar până la urmă el este un om universal. Cel mai îngrozitor sentiment e frica. E senzaţional să poţi să cânţi, să dansezi, să iubeşti, fără teama de ce se va întâmpla în viitor. Dacă iluminarea poate veni prin meditaţie, abstinenţă şi cumpătare, cunoscându-l pe Zorba realizezi că iluminarea poate veni şi din simpla trăire a vieţii, însă cu intensitate maximă, că autoconstrângerile de tot felul te pot duce într-o groapă de potenţial, iar, atunci, calea de urmat pentru a ieşi de acolo este calea lui Zorba. Urmează-ţi inima! Ăsta este în esenţă – Zorba!”, a precizat Sorin Misirianţu, regizorul spectacolului.
Sâmbătă, 9 aprilie, ora 19.30, la Sala Mare a Teatrului Naţional se va juca spectacolul „Zorba grecul” de Nikos Kazantzakis, în regia lui Sorin Misirianţu. Din distribuţie fac parte Nicolae Cristache, Mijai Crăciun, Rodica Baghiu, Iulian Praja, Ion Vântu, Csaba Ciugulitu, Bianca Fărcaş, Ionela Nedelea, Sergiu Marocico, Pavel Alexandru, Luchian Pintea, alături de studenţii UAT. “Alexis Zorba e un grec, de fapt un macedonean, dar până la urmă el este un om universal. Cel mai îngrozitor sentiment e frica. E senzaţional să poţi să cânţi, să dansezi, să iubeşti, fără teama de ce se va întâmpla în viitor. Dacă iluminarea poate veni prin meditaţie, abstinenţă şi cumpătare, cunoscându-l pe Zorba realizezi că iluminarea poate veni şi din simpla trăire a vieţii, însă cu intensitate maximă, că autoconstrângerile de tot felul te pot duce într-o gr