Dintre criticii noşti de azi, Cornel Ungureanu este acela care acordă o specială atenţie conceptului de geografie literară. În cartea sa Mitteleuropa periferiilor (2002), dar şi în Istoria secretă a literaturii române (2008), dar şi în altele, se raportează frecvent la teritoriul din care provine cutare scriitor şi la felul în care acest teritoriu de provenienţă are o pondere în felul cum se înfăţişează opera.

Ideea de medii germinative literar este proprie unor astfel de abordări critice pentru care, de pildă, un roman cum este Mara nu putea să provină din altă lume decât din aceea de amestec uman a împrejurimilor Aradului, oraş de la periferia Imperiului habsburgic.

Însemnările de faţă nu au totuşi ca obiect o nouă carte a lui Cornel Ungureanu, cum s-ar putea crede, ci noua carte a unei autoare care-l continuă, cel puţin în această preocupare a sa pentru geografiile literare. Este vorba de cartea Corinei Ciocârlie În căutarea centrului pierdut (Editura ART, 2010), cu multe referiri la scrierile amintite ale lui Cornel Ungureanu, considerate de ea însăşi deschizătoare de perspectivă. Cum şi sunt atunci când autorul lor investighează spaţiile culturale ale Europei de mijloc, ceea ce face şi Corina Ciocârlie în cartea de acum. Ea lărgeşte însă sfera cuprinderii, cercetarea ei înglobând totul, deci şi „periferia” Imperiului.

Titlul ales de Corina Ciocârlie îl preia, modificându-l, pe acela al odiseei proustiene, înlocuind „timpul pierdut” cu „centrul pierdut”. Este o primă trimitere semnificativă la tema principală a cărţii, aceea a debusolării Imperiului austro-ungar în care, dincolo de aparenţa neclintirii, se petreceau dislocări dramatice. Erau de asemenea proporţii încât centrul acestui conglomerat de naţiuni şi culturi părea să fi dispărut şi trebuia căutat. Impulsuri centrifugale agitau adâncurile imperiului cezarocră iesc, generând dezagre