Primele ştiri ale televiziunilor proaste se ocupă de sinucigaşi – din ce în ce mai mulţi şi din ce în ce mai tineri. Dacă televiziunile noastre ar fi un pic mai inteligente s-ar ocupa de revistele literare: sunt din ce în ce mai multe şi din ce în ce mai vrednice.

La Lugoj sau la Satu Mare, la Reşiţa sau la Turnu Severin numărul lor sporeşte de la o zi la alta. Iar cei foarte mari din Bucureşti sau de la New York îşi amintesc că s-au născut la Botoşani sau la Baia Mare, la Timişoara sau la Craiova şi povestesc cum stăm cu cultura lumii în secolul XXI în revistele zis mărginaşe.

Cu „Orizont” lucrurile sunt mai simple fiindcă ea are o istorie despre care se scriu doctorate şi are în jurul ei şi în devenirea ei nume şi întâmplări de seamă ale culturii române. E interesată de actualitatea culturală românească, bănăţeană, timişoreană, dar actualitatea culturală locală începe, în acest timp al globalizării, de la întrebările care se pun în centrele mari ale culturii. Geografia literară timişoreană e legată şi de o Europă centrală în studiul căreia revista noastră a avut iniţiative deosebite, dar şi de proiectele unor vremuri ale postistoriei, postmodernităţii. Poate că nu-i rău să scriem că la „Orizont” şi-au făcut antrenamentul cultural (publicistic) G. I. Tohăneanu, Sorin Titel, Livius Ciocârlie, Şerban Foarţă, Marcel Pop-Corniş, Nicolae Ciobanu (redescoperit azi mai ales de studiile dedicate lui Ionel Teodoreanu) şi alţi ilustrissimi. Descopăr că Leonard Gavriliu, primul şef al secţiei de critică al revistei „Scrisul bănăţean” (revistă care, în 1964, a devenit „Orizont”) a tipărit în anii din urmă dicţionare monumentale de cerebrologie, că este primul traducător a lui Freud şi Adler în româneşte, dar că adaugă operei sale de om de ştiinţă (după ce a părăsit Timişoara şi-a luat doctoratul în psihologie şi a tipărit studii importante prin străinătăţi) şi