Nu am înţeles nici fandoselile unora, nici autovictimizarea altora, nici tevatura în sine, din Parlament, brodată pe marginea schimbării în actele oficiale a denumirii de “rom” cu cea de “ţigan”. La fel, nu am înţeles unde este sensul peiorativ în cuvântul “ţigan”, nici de ce identitatea unora este mai importantă decât identitatea altora, nici insistenţa de a lucra la formă, şi nu la fond.
De ce ar discrimina sau ar jigni cuvântul “ţigan”? Potrivit DEX-ului, “ţigan”, intrat în română prin “ciganinu” provenit din slava veche, înseamnă acea “persoană care face parte dintr-o populaţie originară din India şi răspândită în mai toate ţările Europei, trăind în unele părţi încă în stare nomadă”. Institutul Intercultural din Timişoara explică, la rându-i, etimologia cuvântului : “Germanii îi numesc zigeuner, românii, ţigani, iar maghiarii, cygany. Toate aceste cuvinte derivă din grecescul atiganoi, care înseamnă de neatins”. Academia Română spune că, în multe state din spaţiul european, este folosit, fără nicio restricţie, un cuvânt având aceeaşi origine şi aceeaşi evoluţie a semnificaţiei cu românescul “ţigan” : “tsiganes” în franceză, “zingari” în italiană, “zigeuner” în germană, “tzigani” în rusă şi polonă, “cigany” în maghiară, “ciganin” în bulgară şi sârbă, “cigano” în portugheză. Deci, unde este dispreţul, deprecierea chiar şi mergând la rădăcina etimologică? De ce, de exemplu, nu s-au simţit lezaţi de acest cuvânt fondatorii Asociaţiei Femeilor Ţigănci “Pentru Copiii Noştri”, un O.N.G. din Timişoara al aceste etnii?
De ce ar avea un sens mai nobil cuvântul “rom”, pe care DEX-ul îl dă ca sinonim pentru “ţigan”, derivat din cuvântul ţigănesc similar, care înseamnă “om” sau, în definiţia Institutului Intercultural Timişoara, “bărbat, bărbat însurat, iar într-un sens mai larg, persoană aparţinând grupului nostru
