Într-o jumătate de mandat, Guvernul şi-a asumat răspunderea cât toţi ceilalţi premieri în 20 de ani de guvernare, arată o analiză a jurnaliştilor de la Gândul. De la instalarea sa, în decembrie 2008, premierul Boc s-a prezentat de şase ori în faţa Parlamentului, cu 11 legi asumate individual sau la pachet.
Premierul Emil Boc a anunţat la începutul săptămânii că se pregăteşte să îşi asume din nou răspunderea pentru legea salarizării cadrelor didactice şi Codul Dialogului Social.
Directorul executiv al Centrului de Resurse Juridice, Georgiana Iorgulescu spune la RFI că Parlamentul a devenit doar o "maşinărie de vot".
Conform Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerelor reunite în şedinţă comună asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.
Dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea iniţiativei respective a Guvernului are succes, Executivul este demis. În cazul în care moţiunea este respinsă, textul legislativ este considerat adoptat.
Conform prevederilor constituţionale, preşedintele poate cere o reexaminare a legii respective de către plenul Camerelor reunite. Georgiana Iorgulescu, intervievată de Liliana Simionescu
Într-o jumătate de mandat, Guvernul şi-a asumat răspunderea cât toţi ceilalţi premieri în 20 de ani de guvernare, arată o analiză a jurnaliştilor de la Gândul. De la instalarea sa, în decembrie 2008, premierul Boc s-a prezentat de şase ori în faţa Parlamentului, cu 11 legi asumate individual sau la pachet.
Premierul Emil Boc a anunţat la începutul săptămânii că se pregăteşte să îşi asume din nou răspunderea pentru legea salarizării cadrelor didactice şi Codul Dialogului Social.
Directorul executiv al Centrului de Resurse Juridice, Georgiana Iorgulescu spune la RFI că Parlamentul a devenit doar o "maşinăr