Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNAS trece sub control parlamentar, inclusiv la numiri şi buget

Publicat in Curierul, joi 7 aprilie 2011 ·

Senatorii au adoptat, ieri, o propunere de modificare a Legii 95/2006, privind reforma în sănătate, prin care CNAS trece sub controlul Parlamentului, inclusiv la aprobarea bugetului, a statutului, dar şi la numirea consiliului de administraţie, informează Mediafax. Propunerea de modificare a Legii 95/2006 a fost iniţiată de senatori şi deputaţi aparţinând tuturor grupurilor parlamentare şi a fost adoptată de plen cu 61 de voturi "pentru", 13 voturi "împotrivă" şi 32 de abţineri. Conform iniţiativei adoptate, CNAS va fi instituţie publică autonomă, aflată sub control parlamentar, urmând să funcţioneze pe baza unui statut propriu, avizat de Consiliul de Administraţie şi avizat de Parlament. CA al CNAS urmează să fie constituit dintr-un preşedinte numit de Parlament, opt membri reprezentanţi ai statului, din care unul numit de preşedinte, trei de premier şi patru de către grupurile parlamentare reprezentative, alţi patru membri numiţi de confederaţiile patronale, alţi patru membri numiţi de confederaţiile sindicale şi alţi doi membri numiţi de comisiile parlamentare, la recomandarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice. Preşedintele CNAS, numit de Parlament, are un mandat de 7 ani, va avea rang de secretar de stat, va conduce CA al CNAS, în timp ce ceilalţi membri ai CNAS vor avea mandate de câte patru ani. Bugetul Fondului unic de asigurări sociale de sănătate urmează să fie aprobat anual prin lege de Parlament, la propunerea CNAS, distinct de legea bugetului de stat. O altă modificare, adoptată prin votul senatorilor, stabileşte că, din totalitatea sumelor colectate, CNAS, prin preşedinte ca ordonator principal de credite, va repartiza 80%, proporţional, spre gestionare caselor judeţene de asigurări de sănătate, urmând ca 20% să se constituie într-un fond de redistribuire al CNAS. Propunerea legislativă urmează să fie dezbătută şi de Camera Deputaţilor,

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 33 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 40 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°