Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Curtea Regală a Gastronomiei

Publicat in Jurnalul, joi 7 aprilie 2011 ·

Cel de-al şaselea curs al proiectului „Curcubeu- Centrul de formare şi integrare profesională” (proiect ce are ca scop formarea şi integrarea profesională a tinerilor dezavantajaţi social din perspectiva originii etnice, deoarece 75% dintre cei 20 de cursanţi sunt romi), organizat în perioada 14-17 martie, s-a desfăşurat la restaurantul Hotelului de cinci stele BinderBubi, din Sighişoara. De această dată, Simona Lazăr, editorul Jurnalului de bucătărie şi coordonatoarea cursu­rilor, i-a avut ca invitaţi pe Sergiu Nedelea, preşedintele Federaţiei Somelierilor din România şi pe Cezar Munteanu, alias Chef Cesar. Ca de fiecare dată, meniul acestei ediţii a fost impresionant: consommé de peşte alb şi găluştele sale, medalioane de viţel, tarte umplute cu ciuperci sălbatice mixte şi flan cu cireşe şi ciocolată cu sos Sabayon.

Participând pentru a doua oară în acest proiect, Chef Cesar a rămas impresionat de talentul pe care îi are această etnie: „Copiii aceştia sunt modelabili, pot deveni talente. Sunt o naţie de meşteşugari. Dacă Regina Maria vorbea despre ţigani ca despre o etapă în istoria României şi îl invita să cânte la Curtea regală a României, de data aceasta putem spune că ei cântă la Curtea regală a Gastronomiei. Copiii aceştia vor fi cu siguranţă integraţi. Voi fi încântat să îi revăd şi să le dau calificativul de a merge mai departe. Sunt nişte sensibili! Sunt nişte copii fantastici, sunt fericiţi că au avut o şansă şi vor şti să profite de ea”. Chef Cesar este foarte optimist. El crede că sta­tul român se va implica pe mai departe în organizarea unor proiecte similare, prin care să îi integreze pe tinerii de etnie romă. „Dacă cineva mi-ar cere să pun bazele unui proiect la scară naţională, sincer nu mi-ar fi greu pentru că am expe­rienţa proiectului Curcubeu”, a mai spus Chef Cesar.

Curs de somelieri

Pentru prima oară, în cadrul Proie

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Cernea, fost mare campion de lupte și soțul Irinei Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani

HotNews acum 32 minute
Fostul mare campion la lupte Ion Cernea, soțul cântăreței Irina Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani, a anunțat Clubul Sportiv Dinamo București „Clubul Sportiv Dinamo anunță cu adâncă tristețe trecerea la cele veșnice a fostului mare campion la lu

RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. „Vizează probleme tehnice și cu impact major asupra sistemelor de siguranță”

Gandul acum 2 ore
RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. Potrivit reprezentanților, astfel de mașini pot prezenta probleme tehnice și cu un impact major asupra sistemului de siguranță activ și pasiv. La momentul actual, se află în desfășurare o c

FOTO A sosit Politic! Dennis, primul gol la FCSB

Gazeta Sporturilor acum 46 minute
Dennis Politic, 25 de ani, a înscris pentru prima dată în tricoul FCSB-ului, marcând al doilea gol roș-albastru în victoria din , scor 3-1. Ovidiu Perianu Juri Cisotti Echipa de start a FCSB-ului (4-2-3-1) FCSB în a doua repriză

Parchetul ICCJ - 206 percheziţii în Botoşani, într-un dosar vizând acte de identitate româneşti false pentru cetăţeni ruşi şi moldoveni / În 2023 – 2024, pe raza unui serviciu de evidenţă a populatiei, şi-au stabilit domiciliul fictiv 7000 de persoane

News.ro acum 38 minute
Peste 200 de percheziţii au loc marţi dimineaţă la sediile unor instituţii publice şi la locuintele unor persoane fizice, într-un dosar vizând o reţea care, prin intermediul unor funcţionari publici dintr-un serviciu de evidenţa populaţiei şi o prim

Șase polițiști de frontieră de la Vama Cenad, CERCETAȚI într-un dosar de corupție. Care sunt acuzațiile

Gandul acum o ora
Polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Timiș au pus în aplicare, marți, cinci mandate de aducere într-un dosar penal privind fapte de corupție comise de șase agenți de poliție de frontieră de la

CCR pregătește indemnizații de câte 180.000 de lei pentru cei trei judecători care își termină mandatul

Gandul acum o ora
Curtea Constituțională (CCR) ar urma să ia o decizie privind cele trei indemnizații de câte 180.000 de lei pentru judecătorii care își termină mandatul, respectiv: Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga. Potrivit legii CCR, articolul 71, aline

Spitalul Fundeni, noi informaţii despre starea lui Mihai Leu: Este în continuare la terapie intensivă, în stare gravă

News.ro acum 3 ore
Campionul mondial la box şi campionul la raliuri Mihai Leu este în continuare internat la terapie intensivă, în stare generală gravă, a anunţat, marţi, Institutul Clinic Fundeni, într-un comunicat. “Pacientul Mihai Leu este în continuare internat pe

Taxă suplimentară pentru croaziere în Grecia: 20 de euro pentru Mykonos și Santorini

Mediafax acum o ora
Ministerul Finanțelor de la Atena a confirmat că taxa va fi de 20 de euro pe persoană pentru Mykonos și Santorini și de 5 euro pentru celelalte insule, conform agi.it. Măsura se aplică în sezonul de vârf, între 1 iunie și 30 septembrie, și vine ca r

APIA: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 21,8% în primele şase luni, la 64.339 unităţi / Scădere și mai mare la cele electrice, peste 50%

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înmatriculările de autoturisme noi au atins 64.339 unităţi, în primele şase luni din acest an, în scădere cu 21,8% faţă de perioada similară a anului 2024, arată datele Asociaţiei Producătorilor şi I

Daniel David: „Premierul are demisia mea pe masă” / Ce i-a cerut ministrul Educației lui Ilie Bolojan

Gandul acum o ora
„Premierul are demisia mea pe masă”, este anunțul pe care l-a făcut Daniel David, ministrul Educației, luni seara, la Antena 3. Acesta a precizat că a pus condiția ca în domeniile educației și cercetării să nu fie dați oameni afară și să nu scadă sa

Vremea

București
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

19°/29°
joi

19°/31°
vin.

22°/35°
Iasi
acum

24°
mar.

15°/25°
mie.

12°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/32°
Constanta
acum

26°
mar.

19°/27°
mie.

18°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

14°/28°
mie.

11°/28°
joi

15°/32°
vin.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
mar.

16°/31°
mie.

15°/35°
joi

17°/38°
vin.

20°/41°