Lucrarea "Ţărăncuţă odihnindu-se" semnată de artistul Nicolae Grigorescu ar putea stabili un nou record pe piaţa românească de artă. Lucrarea va fi pusă în vânzare pe 13 aprilie, la o licitaţie Artmark, si este evaluată la o valoare cuprinsă între 150.000 şi 250.000 de euro.
Licitaţia de arta cuprinde peste 100 de opere de pictură şi grafică, sculptură şi instalaţii, având o valoare totală de aproximativ 750.000 de euro. Lucrările vor fi puse în vânzare vor fi grupate pe criteriul mişcărilor artistice din care fac parte in doua evenimente intitulate "Art-Nouveau şi Romantism" şi "Postmodernism şi Artă contemporană".
Mişcarea artistica Art-Nouveau, Romantism şi Simbolism în arta românească, este reprezentata printr-o selecţie de 27 de opere de excepţie. Lucrări de pictură şi grafică realizate de către iluştrii reprezentanţi, fie si vremelnic, ai acestor direcţii – Nicolae Vermont, Kimon Loghi, Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Ştefan Popescu şi alţii – vor pune în lumină formele pe care le-au luat în arta românească de la începutul secolului al XX-lea mişcările opuse raţionalismului, convenţionalismului şi altor „isme”.
Licitaţia de Art-Nouveau şi Romantism are în centrul atenţiei tabloul "Ţărăncuţă odihnindu-se" de Nicolae Grigorescu, una dintre cele mai încântătoare picturi cu figuri feminine ale maestrului. Lucrarea este evaluată la o valoare cuprinsă între 150.000 şi 250.000 de euro.
Lucrarea "Crini imperiali" de Nicolae Tonitza este o altă operă-vedetă a acestei ediţii. Aparţinând ultimei sale perioade de creaţie, cea definită printr-un stil decorativ, influenţat de arta japoneză, opera atestă virtuozitatea pe care o atinsese Tonitza în utilizarea culorii. Lucrarea are o valoare estimată între 25.000 şi 35.000 de euro.
La sesiunea de Art-Nouveau şi Romantism o noutate absolută o reprezintă pictura "Iriş