Într-o recenzie din „Cultura“ consacrată revistei noastre, dl C. Stă- nescu compara echipa critică a României literare de astăzi cu cea din anii ‘60 - ’80, pe care o numea „echipa solidară de stră- luciţi critici literari”.

În reprezentarea sa, apare limpede ideea că prezentul este umbrit de trecut. Nu credem că o comparaţie corectă e posibilă fără o precizare: contextul este total schimbat. Iar condiţiilele (istorice, politice, culturale, tehnologice chiar!) diferite vor genera entităţi diferite.

Într-o propoziţie, diferenţele dintre cele două perioade sunt diferenţele de la pământ la cer, dintre un sistem închis şi unul deschis. Iar dacă ne propunem să intrăm în detalii, sunt mai multe lucruri de remarcat.

Epoca anilor ’60-’80 era o epocă foarte marcată ideologic, structurată piramidal, centralist, iar controlul statului comunist se exercita la tot pasul, uniformizând, anulând iniţiativele de grup restrâns sau individuale. Aşa încât, numărul publicaţiilor fiind redus şi înfiinţarea altor reviste fiind exclusă, era logic ca toate numele mari din critică să dorească să se adune la cea mai valoroasă publicaţie literară existentă, România literară, şi astfel, făcând corp comun, să reziste, să întărească poziţia revistei, poziţia tuturor şi, deopotrivă, a fiecăruia în parte.

Or, astăzi aşa ceva este greu de crezut că se mai poate întâmpla. Libertatea de expresie, libertatea de asociere sunt, slavă Domnului, asigurate. Fiecare se manifestă cum voieşte. Fiecare aderă la grupuri după afinităţi intelectuale şi după simpatii umane (antipatiile contribuie şi ele decisiv la facerea şi desfacerea diverselor echipe literare!). Oamenii nu mai sunt obligaţi să trăiască în chip colectivist, de teama monstrului, abstract sau concret. Această situaţie a dus la apariţia unei puzderii de publicaţii: de grup sau chiar de persoană. Şi a dus la o teribilă disp