20 septembrie 2005, Ziarul Financiar: "Cine vrea să aibă 51% din BCR trebuie să dea cel puţin 3 miliarde euro, iar dacă vrea 62%, 3,7 miliarde de euro". Am scris această opinie cu două luni înainte ca statul să decidă cui şi la ce preţ va vinde BCR.

21 decembrie 2005, Ziarul Financiar: "Erste câştigă licitaţia la BCR cu un preţ de 3,75 miliarde de euro pentru 62% din acţiuni. Banca a fost evaluată la 6 miliarde de euro".

Opinia din care am extras prima frază citată mai sus avea titlul: "Lecţia Petrom la vânzarea BCR", în care am argumentat că BCR valorează 6 miliarde de euro, în pofida estimărilor care circulau atunci în piaţă de circa 1-2 miliarde de euro, şi că statul nu trebuie să facă aceeaşi greşeală ca la privatizarea Petrom din 2004.

Forţat de împrejurări sau prin slăbiciunea conducătorilor ţării, încă nu se ştie exact, pe cea mai mare companie din România, Petrom, statul a încasat efectiv în 2004 doar 670 milioane de euro pentru 33% din acţiuni şi a cedat controlul neparticipând la o majorare de capital prin care OMV a ajuns la 51%. Petrom a făcut numai anul trecut un profit net total de 520 milioane de euro, la afaceri de 4,2 miliarde de euro.

Şi atunci, ca şi acum, erau discuţii cu preţul benzinei şi modalitatea de privatizare a Petrom.

Acum a venit rândul privatizării BCR să fie o lecţie pentru vânzarea de către stat a unei participaţii de 10% din Petrom pe piaţa de capital, care se pregăteşte în prezent.

Scriam atunci: "BCR nu trebuie vândută luând în considerare economia şi sistemul bancar de ieri sau de azi, ci de mâine şi poimâine. Care vor fi total schimbate. În 2000 soldul creditelor acordate persoanelor fizice era în total de 200 milioane de euro. În 2005 era de 4,6 miliarde de euro. Dacă peste cinci ani volumul acestora va fi nu de 20 de ori, ci de 10 ori mai mare, atunci câştig