Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A cerut să scape de cetăţenia română

Publicat in Adevarul, joi 7 aprilie 2011 ·

Flaviu Moţi, un fost profesor din comuna Vaţa de Jos, a început demersurile pentru a deveni apatrid. Hunedoreanul vrea să rezilieze contractul cu statul pentru că se consideră umilit de acesta, spunând că nu i se respectă niciun drept constituţional.

Ideea de a renunţa la cetăţenia română a avut-o de mai mulţi ani. A tot aşteptat, sperând că lucrurile se vor schimba în bine. Acum însă, hunedoreanul Flaviu Moţi, în vârstă de 59 de ani, este mai hotărât ca niciodată să încheie contractul cu statul român. „Prefer să fiu cetăţean al statului Turkmenistan sau Kazahstan. Nu-mi vine să cred că am ajuns în situaţia în care statul să te lase să mori de foame. Să nu ai din ce trăi”, a spus Moţi.

Şi-a angajat avocat

Bărbatul a fost profesor de educaţie fizică la Colegiul Naţional Sportiv „Cetate Deva”, iar acum este pensionar. Moţi şi-a angajat un avocat care să facă toate demersurile necesare pentru a scăpa de cetăţenia română. A trimis şi o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, în care îi explică de ce vrea să fie apatrid.

Avocatul Ioan Bordea din Deva susţine că procedura prin care cineva poate deveni apatrid este anevoiasă şi rareori încununată de succes. „În primul rând nu poţi deveni apatrid dacă ai datorii la stat sau dacă ai fost condamnat penal. Apoi, motivele invocate trebuie să fie temeinice pentru ca preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie să dispună aprobarea unei astfel de cereri. Din punctul meu de vedere nu poţi să devii apatrid pe considerente sociale”, a explicat Bordea.

O problemă delicată

Acesta a mai arătat că, dacă hunedoreanul va fi declarat apatrid, va avea o serie de probleme. „Nu ai voie să deţii o proprietate şi nu ai dreptul să ceri ajutorul instituţiilor statului în nicio problemă. Singurul avantaj ar fi că nu plăteşti taxe şi impozite”, a declarat avocatul Ioan Bordea. Prefect

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu violent pe Calea Moşilor din București. Șapte mașini au fost afectate de flăcări. Ce s-a întâmplat

Libertatea acum o ora
Un incendiu de proporții s-a produs marți, 25 martie, pe Calea Moșilor din București, unde o mașină a luat foc și flăcările au afectat alte 6 autoturisme. Trei mașini au ars complet.

Percheziții la CFR: Doi șefi anchetați într-un dosar de fals și delapidare

Wall-Street.ro acum 2 ore
Poliţiştii de la Secţia Regională de Poliţie Transporturi Bucureşti efectuează marţi 39 de percheziţii la sediul central al CFR Călători şi locaţii din mai multe judeţe, într-un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţi

Parlamentarii ruşi acuză România de acţiuni ostile faţă de Federaţia Rusă şi au sesizat Procuratura Generală şi MAE de la Moscova

News.ro acum 39 minute
Comisia Dumei de Stat pentru investigarea amestecului statelor străine în afacerile interne ale Rusiei a trimis materiale Procuraturii Generale şi Ministerului de Externe privind „acţiunile ostile ale autorităţilor române faţă de Federaţia Rusă”, a

Simulare BAC 2025. Ce subiecte au primit elevii de clasa a XII-a la Matematică

HotNews acum 27 minute
Elevii claselor terminale de liceu au susținut astăzi, 25 martie, proba scrisă obligatorie a profilului la simularea examenului de Bacalaureat 2025. Elevii de la profilul real au dat examen la Matematică, iar elevii care studiază la profilul uman au

OMV Petrom și ROMGAZ încep exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep. Proiectul aduce venituri de circa 20 miliarde de euro la bugetul de stat VIDEO

Ziare.com acum o ora
OMV Petrom și ROMGAZ au anunțat marți, 25 martie, demararea forajului pentru dezvoltarea și exploatarea zăcămintelor de gaze naturale Pelican Sud și Domino din perimetrul Neptun Deep, situat la 160 de kilometri în largul Mării Negre. Proiectul avans

Afacerea celor 2 milioane de franci elveţieni: Michel Platini şi Sepp Blatter achitaţi din nou în apel

News.ro acum 33 minute
Francezul Michel Platini şi fostul preşedinte elveţian al FIFA, Sepp Blatter, au fost din nou achitaţi, marţi, în apel de justiţia elveţiană în dosarul de fraudă din 2015. Ca şi în primă instanţă, în 2022, Curtea extraordinară de apel a Tribunalului

Sebastian Burduja: Gazul din Marea Neagră înseamnă ruperea lanţurilor prin care Rusia a ţinut Europa dependentă. O alternativă reală şi sigură pentru noi toţi europenii, fără şantaj şi fără preţuri dictate de capriciile unui regim autoritar

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă, în contextul în care duminică a început forajul în blocul Neptun Deep, că gazul din Marea Neagră înseamnă ruperea lanţurilor prin care Rusia a ţinut Europa dependentă, înseamnă o alternativă reală şi si

Marcel Ciolacu, de Ziua Poliţiei: România este o ţară sigură, o ţară în care poţi ieşi noaptea pe stradă fără să îţi fie teamă / Siguranţa cetăţeanului nu poate fi asigurată fără o finanţare corespunzătoare - VIDEO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, marţi, la evenimentul dedicat sărbătoririi Zilei Poliţiei Române, că România este o ţară sigură, o ţară în care poţi ieşi noaptea pe stradă fără să îţi fie teamă, iar asta se datorează şi activităţilor Poliţiei. ”

Cum va fi vremea în perioada 24 martie – 21 aprilie 2025. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Libertatea acum o ora
Prognoza meteo ne arată cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Meteorologii ANM anunță ce temperaturi vor fi în România, în intervalul 24 martie- 21 aprilie 2025.

EXCLUSIV Ce reclamă Ionel Ganea în San Marino - România: „Dacă faci asta contra cele mai slabe naționale...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ionel Ganea, fostul atacant al naționalei, a analizat pentru Gazeta Sporturilor prestația României din meciul cu San Marino (5-1). A declarat că e dezamăgit de faptul că „tricolorii” au primit un gol și că nu au marcat mai mult. – Mircea Lucescu, se

Vremea

București
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/13°
Iasi
acum

18°
mar.

10°/19°
mie.

11°/15°
joi

11°/17°
vin.

10°/13°
Constanta
acum

23°
mar.

11°/23°
mie.

9°/15°
joi

8°/10°
vin.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

9°/15°
mie.

10°/17°
joi

10°/14°
vin.

9°/11°
Timisoara
acum

15°
mar.

10°/17°
mie.

9°/18°
joi

11°/13°
vin.

9°/13°