Mă bate gândul de câtăva vreme să reiau în R.l. ideea unei rubrici din „Jurnalul literar” al lui G.Călinescu şi anume aceea intitulată precum editorialul de faţă. Rubrica era o colecţie de prostii din presa scrisă, cum spunem noi astăzi, ca s-odeosebim de mass-media şi de internet.

Am tot amânat s-o reiau din două motive. Primul este respectul faţă de hârtie, care suportă greu insanităţile izvorâte de pe net şi de pe ecranele televizoarelor ca dintr-un corn al abundenţei. Al doilea este faptul că prostia însăşi şi-a schimbat caracterul în timpul din urmă. În 1939, când Prostologhikon apărea în săptămânalul lui G. Călinescu, prostia avea o naturaleţe pe care în 2011 a pierdut-o. Colecţia de prostii riscă să se transforme într-una de dejecţii. Sau, de ce nu, de turnătorii. Se vede că ne-a rămas ceva de pe urma Securităţii: voluptatea de a face răul la comandă şi cu adresă. Exemplele de mai jos sunt grăitoare.

Un oarecare Vlad Neagoe, membru al USR, de ajutorul lunar al căreia beneficiază, a propus spre publicare revistei noastre un grupaj de poezii. Refuzat fiind, pentru lipsa de valoare a textelor, a expediat pe adresa lui Gabriel Chifu, care nu era informat că e neconstituţional să-i interzici lui V.N. să-şi publice opera, şi pe adresa mea, care nu eram informat de nimic, un e-mail în care ne înjura ca la uşa cortului. Ireproductibil pe hârtie, cum zicem despre suportul cu pricina de la Gutenberg citire. Nu ştiu dacă va fi contat pe decenţa noastră, dar ştiu că îşi merită locul în acest Prostologhikon de tip nou pe care îl inaugurăm în numărul de astăzi.

Un ziarist atât de obscur, încât, căutat fiind de tribunal în urma unei plângeri pentru calomnie, s-a dovedit a nu avea nici adresă, nici ziar, Victor Roncea, pe numele lui, mă reclamă la Agenţia Naţională de Integritate pe motiv că nu mi-aş fi pus pe site veniturile ca să nu se bage de seamă c