Putem spune, într-o viziune minimalistă, că întreaga noastră istorie se rezumă la două mari direcții ale existenței: supraviețuirea și explicarea lumii înconjuătoare, până la stele.
Savanți precum Darwin, Newton, Einstein și Galileo sunt acceptați de aproape orice pământean ca stâlpi ai progresului științific.
Dar nepopular nu înseamnă musai și lipsit de importanță, în termeni științifici. De aceea, portalul Știință & Tehnică vă propune să descoperim, împreună, realizările a zece cercetători care au schimbat lumea, în bine sau în rau, dar care sunt puțin cunoscuți publicului larg.
10. Ibn Al-Haytham / Alhazen (965-1040)
Născut în Basra, Irak, al-Haytham a fost un om de știință și un matematician de origine arabă, sau persană, de la granița secolelor X-XI. Savantul musulman a adus contribuții notabile în domenii precum matematica, anatomia, astronomia, medicina, filosofia și fizica. Totuși, de departe cea mai importantă activitate a cercetătorului musulman Alhazen a fost studiul asupra opticii, concretizat prin tratatul de optică în șapte volume "Kitab al-Manazir" (Carte de optică). Tot omul de știință irakian a vorbit pentru prima oară despre camera obscură și a pus bazele dezvoltării microscopului și chiar principiilor optice ale artei renașcentiste. Microscopul și-a găsit ulterior utilizări esențiale în medicină, microbiologie și chimie.
9. Alessandro Volta (1745-1827)
Mulți consideră că Banjamin Franklin este părintele electricității, dar cercetări recente indică un alt nume în acest sens. În anul 1800, fizicianul italian Alessandro Volta a construit pila voltaică, cunoscută mai târziu ca baterie electrică, primul dispozitiv capabil să producă un curent electric stabil. Volta, și nu Franklin, a descoperit că anumite reacții chimice pot produce electricitate. De asemenea, Volta a creat primul transfer de electricitate, legând un c