S-a întâmplat să vă opriţi din drum privind cu admiraţie linia aristocratică a unui câine de luptă, aşezat cuminte, aşteptându-şi stăpânul? Aţi rămas cu privirea după un ghemotoc de puf alb ce se rostogolea plin de importanţă după stăpâna lui? V-aţi întrebat vreodată cum ar fi să aveţi un câine, un hamster, un papagal sau de ce nu, o broască ţestoasă acasă? Cotidianul Zi de Zi v-a obişnuit deja cu o nouă rubrică dedicată iubitorilor de animale de companie. Azi vă facem cunoştinţă cu Louis, buldogul francez, ce nu poate fi luat în braţe.
De trei ori pe zi, când este scos la plimbare îl puteţi întâlni pe Louis, buldogul francez al studentei de la Sapientia. Lăsat pe lesă lungă, să creadă că este liber să cotrobăie printre pietricele şi smocuri de iarbă, eventual să şi încerce să spargă cu dinţii un dop de plastic, ce i-a atras atenţia prin culoarea portocalie sau un alt obiect mărunt, în timp ce stăpâna lui stă de poveşti cu cineva, Louis examinează terenul din jur. Deşi nu are mai mult de şapte luni, e destul de mare, şi după cum spune stăpâna lui, nu prea îl mai poate lua în braţe, pentru că Louis are peste zece kilograme!
Frumuşel foc, cu blană albă strălucitoare, cu nişte pete negre la fel de strălucitoare în bătaia soarelui, îşi caută de lucru, dar la primul apel, se apropie de mine ascultător, mă priveşte cu ochii lui inteligenţi, dar nu scoate nici un sunet. Văzând că nu am nimic deosebit de comunicat decât ceea ce auzise probabil de mii de ori: „vai ce dulce e, vai ce scump e”, căci aşa îl alintă copiii care-l întâlnesc pe drum, Louis îmi mai aruncă o privire şi se retrage la îndeletnicirile lui. Tânăra, studentă la Sapientia surprinsă de rugămintea mea de a-mi povesti despre Louis, nu ştie cu ce să înceapă. „Îl cheamă Louis, are peste zece kilograme, îl am de vreo şapte luni, nu prea o să mai crească mai mare, e cuminte, sensibil, ascultător, c
