Mii de locuitori din Delta Dunării sunt obligaţi să parcurgă zeci de kilometri pe apă ca să se trateze la Tulcea. Nimeni nu a ţinut cont de particularitatea Spitalului din Sulina, singurul la care se poate ajunge doar pe apă. Atunci când e ceaţă, gheaţă sau furtună, deltaicii nu se pot baza nici pe ajutorul navelor ambulanţă care îi pot duce la Spitalul judeţean din Tulcea.
Locuitorii din Delta Dunării au rămas fără singurul Spital din zonă începând cu data de 1 aprilie. Şi acum oamenii cred că e o păcăleală, că guvernanţii de la Bucureşti s-au păcălit şi i-au păcalit, fără să ştie că Spitalul din Sulina era singura speranţă la necaz pe întreg teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.Pentru miile de oameni ce trăiesc în încrengătura de canale, cu localităţi la care nu se poate ajunge decât pe apă, un apel de urgenţă la 112 este similar cu moartea. Ambulanţa navală de la Tulcea ajunge în cel mai bun caz în 90 de minute, urmând apoi acelaşi drum dar cu o durată ceva mai mare în amonte. Pentru un om lovit de un atac cerebral sau de cord acesta ar fi cam ultimul drum.
„Am avut epidemie de holeră, intoxicaţii, multe accidente navale, aici la Spital îi stabilizam, îi aduceam la viaţă, apoi puteau fi transportaţi la Tulcea. Chiar nimeni de la conducerea sistemului nu poate să înţeleagă că Sulina este ceva unic, un loc înconjurat de ape la care când e ceaţă nici cu elicopterul nu se poate salva un om“ se plânge Marian Năstase, doctorul a cărui carieră de 36 de ani se confundă cu vechiul „Europolis“, cel mai estic oraş al ţării.
Localnicii sunt disperaţi
Zeci de oameni s-au adunat instant în faţa Spitalului când au aflat că a venit cineva de la presă să le afle necazurile. Oamenii sunt extrem de nervoşi, folosind cuvinte ce nu pot fi reproduse, la adresa Guvernului şi Ministerului Sănătăţii.
„Se închide spitalul, se desch