Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tratamentele injectabile pentru bolnavii de cancer, doar de la Spitalul Judeţean

Publicat in Vocea Brailei, joi 7 aprilie 2011 ·

* farmacia spitalului brăilean s-a aprovizionat cu majoritatea medicamentelor necesare pacienţilor * de la 1 aprilie, tratamentele oncologice injectabile pot fi achiziţionate numai din farmaciile spitalelor

Farmacia Spitalului Judeţean Brăila este aprovizionată, la acest moment, cu majoritatea medicamentelor necesare bolnavilor de cancer, susţin reprezentanţii conducerii. Vă amintim, de la 1 aprilie, tratamentele oncologice injectabile pot fi achiziţionate numai din farmaciile spitalelor, şi nu din cele cu circuit deschis, în baza reţetelor de la medic. Directorul medical al spitalului, dr. Mihai Iugulescu, a estimat că în următoarele zile va fi completat întregul stoc necesar bolnavilor, procedurile de licitaţie fiind deja încheiate, iar majoritatea medicamentelor există în farmacie. Medicul specialist Cosmin Boldeanu, care se ocupă şi de realizarea unei baze de date informatizate a Secţiei de Oncologie, a dat asigurări că nu vor exista sincope în tratamentul pacienţilor.

Anul trecut, subprogramul de tratament al bolnavilor cu afecţiuni oncologice a avut 1.788 beneficiari şi cost mediu realizat/bolnav tratat de 6.533,33 lei. Programul a fost finanţat din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii - 3.256 mii lei, din subvenţii primite de FNUASS - 3.957 mii lei şi din fonduri alocate din FNUASS - 2.720 mii lei.

Medicamentele care se administrează pe cale orală se vor găsi în continuare în farmaciile cu circuit deschis care au contract cu casele de asigurări de sănătate. Schimbările sunt menite să asigure accesul pacienţilor la terapii în condiţii de maximă siguranţă. Reprezentanţii CNAS arată că medicaţia oncologică injectabilă este în marea ei majoritate o medicaţie care necesită condiţii speciale de transport, depozitare şi manipulare, fiind adesea sensibilă la temperatură şi expunerea la lumină. Mai mult, administrarea ei presup

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 9 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°