Foto: THINKSTOCK Dacă am privi bucătăria toscană ca pe un film de cinema cu nume de mare rezonanţă, atunci am putea spune că „antipasto”, „primo piatto”, „secondo piatto” sunt actorii principali, cărora li se alătură, pe aceeaşi poziţie, „dolci”, ca un fel de „guest star”, actor invitat. Dar cine a văzut film fără roluri secundare. Ei bine, toate rolurile secundare sunt ocupate, dacă permiteţi analogia, de „contorni”, mâncărurile de legume care însoţesc alte bucate sau, câteodată, sunt de sine stătătoare.
Harnicii „contadini”
În multe culturi, felurile pe bază de legume sunt tratate fie ca un decor pe lângă carne sau peşte, fie sunt mâncate în cantităţi mari, cu un entuziasm motivat de aportul de vitamine pentru organism. Nu şi în Toscana, unde legătura dintre grădină şi masă (gastronomie) este foarte strânsă. O privire într-un meniu toscan la oferta de contorni înseamnă, de fapt, să treci revistă toate legumele pe care ţi le poate oferi grădina Toscanei. Harnicii „contadini” (fermieri) toscani nu au niciodată a se plânge că nu-şi pot vinde marfa. Poate doar că nu au destule legume, pe câte se cer…
Tablouri toscane
De fapt, imaginile cele mai cunoscute ale Toscanei sunt acestea: un câmp de grâne, aur sub un cer nesfârşit; o grădină imensă cu straturi drepte, care se adună în punctul de fugă al tabloului; o podgorie îmbrăţişată de soare. Peste tot, vara „orto”, grădina toscană, este în plină glorie, oricât de mică ar fi ea. Fiece gospodină creşte, pentru supe şi contorni, roşii, busuioc, pătrunjel, dovlecei, castraveţi, fasole verde, vinete, ardei mici, ardei capia. Specifică acestei zone este „cavolo nero”, o varietate de varză cu frunza de un verde întunecat. În general, în grădini fiecare pune acele legume pe care le îndrăgeşte cel mai mult, pentru ca nu cumva, peste vară, să-i lipsească din bucătărie.
Natura a fos