Niciunde simplicitatea gastronomiei toscane nu este mai vizibilă ca la începutul mesei tradiţionale. Câteva elemente tradiţionale – pâinea de casă cu coaja groasă şi gustoasă, uleiul de măsline gros şi verzui, cu miros de otavă abia cosită, faimosul vin care împrumută din soarele ţinutului – îşi fac prima lor apariţie o dată cu „antipasti” şi dau tonul bucatelor ce vor urma.
Abia ajuns în însorita Toscana, eşti întrebat dacă nu vrei să te scuturi de praful drumului şi, înainte de cuvenita odihnă, dacă nu vrei să prânzeşti. Pe mijlocul mesei tronează cartofii ţărăneşti cu fenicul, anghinare coaptă pe grătar, roşii de grădină, tăiate în patru, mănunchiuri de ceapă verde, ridichi crestate în formă de trandafiraşi, ardei dulce… O mână pricepută de gospodină a făcut imediat un „pinzimonio”. Amestecă uleiul de măsline cu sare şi piper – un dresing în care tu, oaspetele, să înmoi, pe rând, legumele de pe masă.
„Antipasti” toscane
Trecem în revistă, pe rând, câteva „antipasti” toscane. „Frittata di Patate e Cipolle”, ca la Lucca, e un fel de omletă cu cartofi fierţi, inele de ceapă şi felii subţiri de usturoi, condimentată cu rozmarin. Frittata aceasta este, dacă vreţi, varianta toscană a omletei franceze. Şi tot în cetatea roşie, Lucca, străinii sunt îmbiaţi cu „Salvia fritta”, nimic altceva decât frunze mari şi cărnoase de salvie, trecute prin făină şi ou şi prăjite în ulei.
La Siena, călătorul cere mai întâi, ca să-şi răcorească gura şi gândul după drumul bătut prin soarele toscan, o „Insalata di Carciofi, Grana e Rucola”. Mai gustoasă e când anghinarea e fragedă, cu inflorescenţa micuţă. Pe alocuri, gospodinele mai înlocuiesc Grana Padano cu parmezan, dar trebuie să ţineţi cont că atunci e vorba de altă reţetă. Pentru dressing, e suficient un amestec discret de ulei de măsline, suc de lămâie, sare şi piper.
La Grosseto, cel mai mare
