Patrimoniul cultural şi arhitectura istorică nu pot fi conservate, reabilitate şi exploatate dacă statul nu alocă resursele financiare. În lipsă de fonduri, singura alternativă rămâne redistribuirea clădirilor spre privatizare, astfel încât acestea să poată fi valorificate ca obiective turistice. Alternativa a fost oferită în cadrul unei dezbateri româno-italiane despre conservarea arhitecturii istorice, protecţia şi promovarea patrimoniului cultural european.
Discuţiile s-au desfăşurat în cadrul conferinţei “Quo Vadis Europa?”, organizată de Universitatea de Vest, Centrul de Studii “Alcide De Gasperi”, Societatea Tassullo, Muzeul de Artă şi Primăria Timişoara. Conferinţa a fost condusă de prof. univ. ing. dr. Claudio Modena, profesor de Tehnică a Construcţiilor la Facultatea de Inginerie a Universităţii din Padova şi expert în restaurarea structurală a edificiilor istorice
Potrivit acestuia, România, şi implicit Timişoara, ar trebui să preia modelul italian în conservarea patrimoniului cultural. Cu alte cuvinte, în lipsă de fonduri de la stat, pentru clădirile istorice serios deteriorate – aşa cum sunt multe din centrul istoric al Timişoarei –, alternativa rămâne redistribuirea imobilelor spre privatizare. “În Italia se ţine cont că o clădire are valoare mare istorică şi se încearcă totul pentru valorificarea ei. În prezent, majoritatea acestor edificii sunt privatizate, din cauza problemelor economice ale statului. Astfel că şi în România, confruntată momentan în aceleaşi greutăţi, singura soluţie ar fi privatizarea”, susţine profesorul Modena.
Întrebat dacă nu există şi riscuri în procedura de vânzare a edificiilor istorice către privaţi sau investitori străini – de genul dărămârii lor şi înlocuirii cu arhitectură de prost gust –, acesta indică drept supapă salvatoare clauzele din contractele de vânzare
