I s-a refuzat în anii junioratului şansa de a juca pentru titlul de campion naţional, fiind obligat să se mulţumească cu medalia de bronz, o performanţă pe care nu a mai repetat-o nimeni de două decenii într-un oraş în care nu există un club de tenis de câmp.

Chiar dacă posibilităţile de a-şi dezvolta talentul înnăscut pentru sportul alb spune că i-au fost refuzate de dezinteresul autorităţilor pentru promovarea acestei discipline la Buzău, Cătălin Păduraru rămâne totuşi cu nostalgia turneelor la care a participat pe plan naţional la sfârşitul anilor ‘80.

“Mi-aduc aminte aminte mereu cum în 1989, la 16 ani, am atins practic forma mea maximă şi am avut un ghinion teribil când mi s-a refuzat dreptul a juca pentru titlul de campion. Atunci am reuşit să câştig medalia de bronz la finala naţională rezervată juniorilor, după un meci dramatic cu un adversar din judeţul Argeş. Problema a fost că organizatorii ne-au furat după ce n-au mai programat semifinala din cauza condiţiilor meteo. În loc să amâne şi să se joace normal, ne-au programat să jucăm direct de pe tablou pentru locurile 3-4 şi astfel mi s-a refuzat dreptul a juca pentru accesul în finală şi poate chiar pentru titlul de campion” povesteşte Cătălin.

Primul om ce i-a îndrumat paşii către lumea sportului a fost tatăl său, Mircea Păduraru, un cunoscut profesor de sport din Buzău. La vârsta de nouă ani a avut de ales între fotbal şi tenis de câmp şi spune că n-a ezitat niciun moment când şi-a propus să înveţe sportul marcat de spiritul legendarului Ilie Năstase. La 11 ani ajunsese să fie liderul tenismaneilor din Buzău la categoria sa de vârstă. „În 1984 am devenit campion judeţean prima dată şi timp de cinci ani am continuat să fiu pe primul loc la Buzău. În primele competiţii din ţară am avut emoţii foarte mari, dar treptat am căpătat încredere în forţele mele şi am reuşit să pătrund printre