La Constanța va fi amenajat în următorii ani un complex muzeal similar cu Loro Parque, paradisul din Tenerife. Ineditul proiect va fi pus în aplicare în următorii 5 ani. Este nevoie de maximum 200 de milioane de euro, iar fondurile vor fi obţinute printr-un proiect european.
Noul centru muzeal, ce va fi construit pe baza actualului Delfinariu din Constanţa, va avea un acvariu imens, pe trei nivele, bazine pentru foci şi pinguini, grădină botanică, dar şi un planetariu unde va funcţiona şi un cinema 3D.
Vizitatorii vor admira nu doar spectacolele cu delfini, ci şi cu balene ucigaşe, ce vor fi găzduite într-un bazin imens, cu adâncimea de 30 de metri. Vor mai fi bazine de naşteri, de carantină şi destinate terapiei cu delfini.
Noul complex muzeal se va întinde pe o suprafaţă de 13 hectare. Totul va fi realizat după modelul Loro Parque, paradisul extotic din Tenerife.
Gata peste 5 ani
Complexul de la Constanţa va fi deschis tot timpul anului, iar autorităţile mizează pe faptul că va fi principalul punct de interes din zona Mării Negre.
Deocamdată, totul este la stadiul de proiect, fiind realizat de o firmă de arhitectură din Bucureşti. Consiliul Judeţean Constanţa a organizat un concurs pentru a alege proiectul ce va fi pus în aplicare.
Firmei câştigătoare SC Soare & Yokina Asociaţi SRL din Bucureşti îi va fi încredinţată execuţia lucrării. „Pentru punerea în aplicare probabil ar fi nevoie de o sumă cuprinsă între 100 şi 200 de milioane de euro. Proiectarea poate dura vreo 1-2 ani, iar execuţia aproximativ 2 -3 ani“, a declarat Adrian Soare, asociat la firma câştigătoare.
Citeşte mai multe în Adevărul de Seară Constanţa!