Echipa lui Vasile Blaga îşi acuză adversarii că au furat titlul moţiunii pe care acesta o va depune luni când îşi va lansa oficial candidatura la şefia partidului. Oamenii lui Emil Boc neagă.
"România Dreaptă, România Puternică" se va numi moţiunea cu care Emil Boc va încerca să câştige un nou mandat la şefia PDL la Convenţia din mai. Anunţul a fost făcut azi dimineaţă într-un interviu la RFI de vicepreşedintele Valeriu Stoica, principalul autor al textului susţinut de Boc. La câteva ore după, reprezentanţii aripii Blaga s-au sesizat: titlul a fost ideea lor, la fel ca şi o parte dintre ideiile din moţiune. "Noi am testat în focus grupuri cinci variante de titlu, printre care şi cea pe care a preluat-o Valeriu Stoica. Marţi seară am dat moţiunea la copertat şi azi dimineaţă am văzut că au preluat-o şi ei (n.red -echipa lui Boc)", relatează pentru REALITATEA.NET, surse apropiate lui Blaga.
"Le-am dat tot ce au vrut, am tăcut când au început să forţeze mâna oamenilor să semneze pentru ei, am cedat la toate doleanţele: că premierul vrea să ne lansăm în aceiaşi zi, că premierul vrea de la 13:00, înaintea noastră....Dacă vroiau şi moţiunea, trebuia s-o ceară, poate le-o dădeam", continuă sursele citate. Potrivit acestora, înţelegerea fusese ca luni, la sediul din Modrogan, candidaţii să-şi lanseze consecutiv candidaturile şi tot atunci să facă publice titlul şi textul moţiunilor. Faptul că Valeriu Stoica s-a grăbit să anunţe mai devreme cum şi-a intitulat Emil Boc proiectul, este un argument pentru ceilalţi că
titlul a fost "împrumutat". Stoica neagă orice acuzaţie.
Oricum, titlul în cauză nu era alegerea finală a lui Blaga, echipa sa oprindu-se la "România Dreaptă, România Europeană". Moţiunea secretarului general al PDL a fost scrisă de o echipă restrânsă de consilieri şi lideri care-l susţin, în timp ce pentru Boc au lucrat o armată de oameni,