Astăzi a fost dezvăluită o nouă surpriză pregătită publicului cinefil: difuzarea în proiecţie unică a capodoperei lui Lucian Pintilie, \"De ce bat clopotele, Mitică?\" – versiunea restaurată.
Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film "Bucureşti" (11-17 aprilie 2011) a fost prefaţată astăzi de conferinţa de presă care a avut loc la Clubul Ţăranului din incinta Muzeului Ţăranului Român, cu participarea doamnei Dana Dimitriu, director festival, a doamnei Codruţa Creţulescu, coordonator festival, şi a domnului Ştefan Damian, reprezentant al sponsorului Niro Group.
Cu această ocazie, Festivalul a dezvăluit o nouă surpriză pregătită publicului cinefil: difuzarea în proiecţie unică a capodoperei lui Lucian Pintilie, "De ce bat clopotele, Mitică?" – versiunea restaurată. Proiecţia va avea loc în prezenţa a doi dintre protagoniştii filmului, marii actori, Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc. De asemenea, în cadrul Galei de Închidere, ce va urma după proiecţie, doamna Mariana Mihuţ va primi Premiul de Excelenţă pentru întreaga activitate cinematografică.
De asemenea, în cadrul conferinţei de presă a fost reconfirmată prezenţa la festival a regizorilor – invitaţi de onoare Danis Tanovic şi Andrei Konchalovsky şi au fost oferite detalii privind programul acestora la Bucureşti.
Danis Tanovic va fi prezent în România în perioada 11 – 13 aprilie şi va deschide cea de-a şaptea ediţie a festivalului cu cel mai recent film al său, Cirkus Columbia. În data de 12 aprilie, începând cu ora 11:30, la Sala "Ileana Berlogea" a UNATC, regizorul bosniac va susţine o conferinţă de presă urmată de masterclass-ul "War and Film: A Survivor’s guide". Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Ultimele cereri pentru acreditări la masterclass mai pot fi depuse până pe 11 aprilie pe adresele elenapopagh@yahoo.com şi office@b-e