Catalanii au măturat pe jos cu Şahtiorul lui Mircea Lucescu, dar tehnicianul român insistă: „scorul nu reflectă realitatea din teren“. „Il Luce" a împărţit vina înfrângerii cu 1-5 în faţa Barcelonei între Răzvan Raţ, erorile de arbitraj şi lipsa şansei.
O înfrângere la scor de maidan pe terenul Barcelonei nu mai e de mult un capăt de ţară. Nici măcar pentru Real Madrid, iar ei şi-au „furat-o" cu cinci la zero! Umilinţa de pe „Camp Nou" l-a scos însă pur şi simplu din sărite pe Mircea Lucescu, care a căutat explicaţii în toate părţile pentru eşecul lui Şahtior. Evoluţia lui Răzvan Raţ a fost primul răspuns. Fundaşul român vorbea în zona mixtă pentru TVR, când vocea lui „Il Luce" s-a auzit din fundal: „Zi-le mă, că din cauza ta am luat două goluri!".
Nişte copii în loc de fundaşi
Au urmat „scuzele" tehnicianului român de la conferinţa de presă. Încă de la primele cuvinte, Lucescu a creat rumoare în sală: „Noi am pierdut meciul ăsta, nu a câştigat Barcelona". „Apărarea a greşit copilăreşte! De altfel, am pregătit excelent partida - chiar şi Barcelona poate fi oprită - dar nu ne-a ieşit nimic din ce ne-am propus", a adăugat „Il Luce". Inutil de menţionat că „minerii", în frunte cu fundaşii, au avut parte de un „duş rece" marca Lucescu, „la cald" în vestiar.
„Am avut ghinion c-am picat cu Barcelona"
De data asta, antrenorul de 65 de ani n-a mai avut la dispoziţie fazele litigioase de la meciul cu Arsenal (pierdut tot cu 1-5, la Londra, în grupe), dar i-a găsit nod în papură şi arbitrului Craig Thomson. „Aş vrea să revedem faza în care Mhitaryan a căzut în careul Barcelonei", a reclamat Lucescu, referindu-se la un presupus penalty neacordat lui Şahtior în minutul 1.
A urmat şansa, care n-a fost nici ea de partea portocaliilor pe stadionul Camp Nou. „Având în vedere calitatea jocului nostru şi numărul de ocazii create, scorul de 5-1 nu ref