Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dramatic, reforma din sănătate face victime

Publicat in Bursa, vineri 8 aprilie 2011 ·

Reforma sanitară produce efecte dramatice: doi bărbaţi au murit, în ultimele 48 de ore, în apropierea unor spitale închise pe 1 aprilie. Un bărbat de 41 de ani, din comuna vâlceană Laloşu, a murit, ieri, în faţa clădirii Spitalului Orăşenesc Bălceşti. Bolnavul a fost transportat cu maşina de către un vecin la spitalul din localitate, unde a constatat că acesta a fost închis. Rudele decedatului susţin că, după ce au aflat că unitatea medicală este închisă, au sunat la Serviciul de Ambulanţă din Bălceşti, însă salvarea de pe tură era plecată într-un alt caz de urgenţă.

Ulterior, după aproximativ 40 de minute de aşteptare în faţa clădirii spitalului, bărbatul a murit. Potrivit directorului medical al Spitalului din Bălceşti, Victoria Şencar, unitatea a fost închisă la 1 aprilie deşi avea toate specialităţile şi nu avea datorii.

Un alt caz la fel de dramatic s-a petrecut în judeţul Constanţa. Un bărbat de 59 de ani din localitatea Băneasa a murit, miercuri, în ambulanţa care îl transporta la Spitalul din Constanţa, aflat la o distanţă de 100 de kilometri. Ironia sorţii face ca bărbatul decedat să fi locuit în vecinătatea spitalului din Băneasa, închis la 1 aprilie.

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat că în cazul bărbatului din Laloşu, transportat cu maşina personală de către un vecin, cel care a apelat la numărul de urgenţă 112 nu a putut să comunice numărul de telefon al şoferului pentru a se coordona cu Ambulanţa, astfel încât pacientul să fie preluat de medici: "Informaţiile pe care le-am primit arată că trei medici de familie au confirmat că bărbatul era decedat când a ajuns la spital. Mai mult, este de neînţeles de ce nu a fost chemată de la început ambulanţa şi a fost plimbat cu o maşină particulară, aşezat pe bancheta din spate. În plus, de la Ambulanţă am aflat că persoana care a sunat la 112 pentru acest ca

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 7 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 13 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 3 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 12 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 11 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 10 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 11 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

România, o țară foarte sigură. Suntem printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalității, asigură SUA și UE

Ziare.com acum 12 ore
România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, având o situație mai favorabilă în acest sens comparativ cu multe state din Europa de Vest, a anunțat vineri, 27 decembrie, Ministerul de Interne. Acest lucru este confirma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°