Când mi s-a citit caracterizarea la proces chestia cu poltron m-a dat gata, mi-am dat seama că nu era a lui şi că nu făcuse altceva decât să copieze aprecierea făcută de B. În nota informativă, când mă turnase; iar la confruntarea cu el, după ce eu am negat acuzaţiile, înfuriat i-o repetase iar, lui Teodorescu care luat prin surprindere i-o retezase: „Poltron!... Adică ?...” . „Şiret, domnule căpitan…”, „Tu poţi să-mi spui tovarăşe, V.B.”

În treacăt fie spus, turnătoria e de mai multe feluri: turnătoria practicată de omul muncii sau funcţionarul în exerciţiu, devotaţi ai sistemului, se numeşte informare; turnătoria făcută din constrângeri diverse, uneori chiar benevolă şi practicată de foştii sau actualii duşmani ai sistemului, reacţionarii, se practică mai cu cravată şi se numeşte delaţiune; turnătoria măruntă, ordinară dar practicată în locuri de detenţie e mai scuzabilă şi se numeşte în argoul împrumutat de la borfaşi, de către deţinuţii politici, ciripeală, iar individul, gâlcar, adică te trage de gâlci…Fiul unui moşier, B., fusese o combinaţie, un fel de informator – delator…Numai că eu chiar şi faţă de el mă simţeam vinovat. De ce..!? pentru că pur şi simplu mă năpustisem în viaţa lui de familie…

Lăsându-mă în voia nemerniciei mele ca într-un alint fără scăpare m-am trezit cântând, cântam în gând ca de-un cântec ştiut mai de mult: „Nu e camfor ca amarul şi nici vin / Care-mi umple paharul cu venin / Cruciuliţă, maica mea…’’ În timp ce cântam şi mă legănam ca să-mi ţin de urât, învăţasem năravul ăsta de copil când rămâneam singur şi mi-era frică, mă gândeam la Victoria, soţia lui B.: o vedeam în cămăşuţa de noapte, dimineaţa, prin transparenţa căreia i se vedeau formele, scoţându-şi sânul delicat cu sfârcul roz ca să-l alăpteze pe cel mic. O priveam fascinat fiindcă, deşi era năucă de somn, părea cuprinsă de-o uşoară exaltare, de-o bucurie