Dacă obiectele personale ale lui Brâncuşi au fost vîndute la licitaţie, la Paris, înainte de Crăciun, Cioran este vîndut înainte de Paşti. De fapt, ca să ne cutremurăm noi de neputinţă şi Cioran, unde o fi el, că a avut dreptate cînd nu dădea doi bani pe noi, manuscrisele Cioran se vînd în preziua cen-tenarului său. Problema este că statul român nu mişcă nimic şi îşi manifestă autismul tip "1 aprilie - evacuarea spitalelor" inclusiv în domeniul cultural.

Întoarcerea sau venirea în Româ-nia a manuscriselor lui Emil Cioran era un gest normal şi elementar de demnitate naţională, astfel că blocajul instituţional afişat pe toată linia nu poate decît să indigneze pe ter-men lung, mai bine zis pentru tot-deauna. Dacă papa ar fi fost ro-mân, acum ar fi trebuit să îşi dea demisia.

Manuscrisele lui Cioran au fost scoase la vînzare cu tot cu povestea acestui uriaş gînditor român, dar şi cu posteritatea lor, cu modul cum "au fost găsite în pivniţa casei lui" iar tribunalul francez, cu tradiţie consolidată în împărţirea dreptăţii, a decis că cine a găsit, sau zice că a găsit, ale lui să fie. Culmea ironiei, mare cît gîndirea lui Cioran, este faptul că el le-a donat, prin testament, statului român. Mare gre-şea-lă, a făcut-o şi Brâncuşi acum 6 decenii, noroc cu "academicienii" de atunci, banda Mihai Roller - George Oprescu, care au refuzat donaţia lui Brâncuşi, ea rămînînd la Paris, unde este respectată şi onorată. Manuscrisele lui Cioran, însă, nu!

Ele au fost scoase la licitaţie de o firmă specializată în manuscrise şi autografe, la celebrul Hotel Drouot, templul parizian al licitaţiilor de artă. Cu ani în urmă, în sălile de la Drouot mi-am imprimat în memorie şi pe retină imaginea unui domn dis-cret, cu un rucsac gen raniţă din piele neagră în spate, care de cîte ori se termina de licitat un manuscris Baudelaire zicea uşor "preempţiune", fără ca cineva să se s