Tata avea un prieten care, când se întâlneau, îl lua de-o parte şi-l întreba cu o voce gravă: „Nu crezi că deasupra generaţiei noastre pluteşte o aripă neagră?“ La care tata îi răspundea liniştit: „Nu“.

După care ne aşezam cu toţii la masă, mâncam, beam şi ne veseleam. Am făcut armata la artilerie, armată pe bune, la greu. În ziua tragerii cu AG-ul am petrecut zece ore în câmp, iarna, inclusiv marşul până în poligon, 24 de kilometri dus, 24 întors. Seara am aflat la televizor că în zona Bacăului fuseseră minus 24 de grade.

Am avut 6 (şase) grade în birou şi 16 grade în casă în anii '80. Lumina se oprea de nenumărate ori pe zi, uneori câteva ore. Cum scara blocului n-avea ferestre, urcam şi coboram în beznă, cu lanterne ori lumânări. Sfârşit de secol XX, Europa, Capitală. Apă caldă n-am avut patru ani la rând, nici măcar vara. Circula din mână-n mână o sculă dură şi ascuţită cu care să lărgeşti duzele la aragaz. Oricum, se gătea noaptea, când era un fir de presiune. Destui începuseră să-şi ia, la bloc, sobe cu motorină sau rumeguş.

Am băut nechezol, am mâncat cârnaţi oribili, am băut „Zmeuro".Au trecut peste noi câteva valuri de inundaţii, un cutremur major, Cernobîlul. Un verişor şi un coleg au murit - cancere galopante - ca urmare a catastrofei nucleare petrecute la câteva sute de kilometri distanţă.Am trăit marea euforie a lui decembrie 1989 şi încă mai marea dezamăgire care a urmat imediat. Am participat la mitinguri şi marşuri fără nicio şansă de izbândă.

Citesc un comentariu care vorbeşte, în România anului 2011, despre „măsuri de austeritate unice în lume, de o duritate fără precedent în Europa" şi despre „aceste atrocităţi". Wow! Sigur trăiesc în altă ţară. Dar şi în alt continent! Oricum, un precedent în Europa ar fi chiar România (şi nu numai), cea din timpul Marii Crize, când timp de şase luni nu s-au plătit DELOC pensiile. @N_