Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Succes românesc la Abu Dhabi: Mani Gyenes a urcat pe podium în Desert Challenge

Publicat in Adevarul, joi 7 aprilie 2011 ·

Pilotul Vectra Racing, Mani Gyenes, a terminat prima etapă din Campionatul Mondial de Rally-Raid, Abu Dhabi Desert Challenge, pe locul 3 la clasa Open (motoare peste 450 cmc). Debutantul Adrian Răduţă s-a clasat pe 4, iar Alex Gârbacea pe 7.

Cei trei piloţi Vectra Racing au avut o evoluţie constantă în această întrecere. Emanuel Gyenes a avut de dus o luptă grea cu Tim Trenker, campionul mondial en titre al clasei unde sunt înscrise motoare peste 450 cmc. Pe lângă pilotul german, pentru care Emiratele Arabe Unite au devenit a doua casă, Mani a mai avut un adversar puternic în persoana polonezului Marek Dabrowski, un participant constant în rally-raidurile sezoanelor precedente. În plus, el a căzut foarte rău în penultima specială (unde a fost cel mai rapid la Open), fiindu-i foarte greu să continuie în acelaşi ritm şi în ultima zi - a acuzat dureri la claviculă.

Cu toate acestea, Mani a reuşit să se claseze înaintea celor doi, fiind cel mai rapid pilot care utilizează o motocicletă cu motor mai mare de 450 cmc. Totodată, sătmăreanul a obţinut a 4-a clasare a unui pilot român pe podium în Mondialul de Rally-Raid. Două dintre ele au fost reuşite de Marcel Butuza (cea mai recentă – locul 3 clasa Producție în Raliul Tunisiei 2010) şi una tot lui Mani, care în 2009 a câştigat Raliul Marocului la clasa Producţie.

Adi Răduţă a nimerit într-o movilă din cauza "norului de praf"

Marea surpriză de la Abu Dhabi a fost Adrian Răduţă. Dublu campion est-european de motocross MX1 şi multiplu câştigător al titlului naţional, Adi a debutat în rally-raid cu ocazia acestei etape din Emiratele Arabe Unite. El s-a acomodat foarte repede cu motocicleta şi navigaţia, a învăţat ce înseamnă un road-book de rally-raid de la colegii săi Mani Gyenes, Alex Gârbacea și Romeo Duicu şi a făcut un raliu bun, terminând în patru din cele cinci probe speciale î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 4 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°