Cum mi-am petrecut sfârşitul verii
(Kak ya provyol etim letom, 2010)
Regia: Alexei Popogrebsky.
Cu: Grigory Dobrygin, Serghei Puskepalis.
Genul: Dramă.
Durata: 124 minute.
Produs de: Koktebel Film Company.
Distribuitorul internaţional: Film Movement.
Pe o insulă aproape de Pol, într-o singură tate punctată doar de mesajele codificate către o staţie îndepă rtată îşi plasează Alexei Popogrebsky cei doi eroi.
Filmul are ceva din claritatea aparentă a configuraţiilor dramatice bergmaniene, atenţia cade pe aceste două personaje izolate în coconul unei convieţuiri elementare, personaje pe care un eveniment impredictibil le situează în conflict. Camera de rezonanţă o reprezintă un peisaj de o frumuseţe sălbatică, aproape trist-extatică. Ca şi în Întoarcerea (2003), filmul lui Zviaghinţev, peisajul golit de umanitate devine un interlocutor discret, un amplificator al stărilor de dizolvare interioară, de anxietate. Cele două personaje sunt doi meteorologi, unul mai vârstnic, Gulybin (Serghei Puskepalis), de o severitate care nu admite replică, şi un tânăr student, Danilov (Grigory Dobrygin), alintat cu numele de Paşa, care îşi face stagiul la această staţie meteorologică îndepărtată. Merită menţionat faptul că cei doi actori au obţinut Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin din 2010, iar filmul a obţinut acelaşi premiu pentru cinematografie. Monotonia vieţii într-un teritoriu ostil are însă regularitatea de metronom a citirii şi predării indicatorilor telemetrici prin staţie.
Într-un context non-evenimenţial, iar regizorul îşi face un program estetic din a ne prezenta nonevenimente, şi cel mai mic detaliu care iese din rutină dobândeşte o semnificaţie particulară. Cuvintele sunt şi ele puţine, cu atât mai mult cu cât Gulybin s-a obişnuit să tacă, iar tânărul Paşa compensează absenţa dialogului cu muzic